În calitate de vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie cu India, deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a participat ieri la recepția organizată de Ambasada Indiei în România cu ocazia Zilei Naționale a Republicii India! Cu această ocazie, Carmen Holban și-a arătat sprijinul pentru dezvoltarea și mai fructuoasă a relațiilor dintre cele două țări.
,,Cu deosebită plăcere, ieri, am participat la recepția organizată de Ambasada Indiei cu ocazia celebrării Zilei Naționale a Republicii. În calitate de vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie cu India, am ținut să-mi reafirm disponibilitatea pentru întărirea și dezvoltarea legăturilor româno-indiene, atât cele economice, cât și cele socio-culturale.
Avem interese comune și sunt convinsă că relațiile dintre statele noastre vor cunoaște o dezvoltare permanentă, colaborarea cu Excelența Sa Rahul Shrivastava, Ambasadorul Indiei în România, fiind de excepție.
Totodată, în cadrul ceremoniei, i-am mulțumit Excelenței Sale și pentru că este un adevărat promotor al schimburilor interculturale, județul Dâmbovița fiind vizitat de domnia sa în mai multe rânduri. La Mulți Ani, #India! #IncredibleIndia!’’, a transmis deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban.











