Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga este alături de cadrele didactice care au anunțat că, începând de luni, 22 mai 2023, intră în grevă generală! Parlamentarul dâmbovițean le transmite profesorilor, care cer să fie respectați și plătiți conform pregătirii profesionale, că nu sunt singuri în demersul lor și că ,,vocea lor se va face auzită (și) din Parlament!’’
,,Ok, să mergem mai departe”. Așa au ales PSDNL să răspundă atunci când colegul meu, Ștefan Pălărie, a anunțat în Comisia de Educație intenția profesorilor de a intra în grevă generală. Dezinteresul lor față de educație nu-i de ieri de azi. Dincolo de gluma sinistră numită „România educată”, o lozincă fără fond care, dincolo de un logo nu a produs absolut nimic în 4 ani de zile, rămâne constatarea tristă a faptului că nici PSD și nici PNL nu dau doi bani pe cei care șlefuiesc mințile generației (foarte) tinere.
Altfel nu se explică refuzul lor de a accepta propunerile de amendamente ale USR cu privire la creșterea salariilor dascălilor. „Nu sunt bani”, repetă Ciucălacu în cor, atâta doar că, aparent, pentru pensia de 18.000 de lei a lui Ciucă sau pentru pensiile speciale nesimțite ale propriilor parlamentari, sunt, cu toată opoziția noastră. Se anunță o „bătălie” ce ar putea fi lungă (îmi mai aduc încă aminte de „greva fără sfârșit” din 2005) însă vreau ca toți profesorii să știe un lucru: NU sunt singuri… iar vocea lor se va face auzită (și) din Parlament!’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.










