12 studenți de la Universitatea ,,Valahia’’ Târgoviște au vizitat recent Parlamentul României, iar ghid le-a fost chiar deptatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga, cel care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment. Cu acest prilej, parlamentarul a aflat direct de la reprezentanții tinerei generații care sunt așteptările lor referitoare la activitatea politică.
,,A cunoaște modul în care se desfășoară activitatea din Parlament reprezintă un prim pas important nu doar în a fi conectat cu scena politică ci și în a înțelege ceea ce putem cere de la oamenii care ne reprezintă aici. Și a afla, firește, că fiecare parlamentar e menit să servească cetățenii și comunitatea, nu să aștepte privilegii.
Tocmai de aceea, m-am bucurat să pot organiza o vizită a studenților de la Universitatea Valahia din Târgoviște aici, în Parlament. 12 tineri cu care am avut privilegiul de a discuta și de la care am aflat care sunt dorințele noii generații din comunitatea noastră cu privire la activitatea politică. Și care le sunt așteptările, firește. Promit că e doar o primă vizită din multe care vor urma’’, a punctat deputatul USR PLUS Dâmbovița, Daniel Blaga.








