? ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ ? COD GALBEN valabilă astăzi, 24 iunie, pentru județul Dâmbovița.
În intervalul menționat vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Reamintim cetățenilor câteva recomandări care trebuie respectate:
– Verifică funcționarea corectă a sistemului de aer condiționat (ventilatoare);
– Izolează ferestrele. Montează temporar, între ferestre şi perdele, un sistem de reflectare a căldurii (exemplu: folie de aluminiu). Acoperă ferestrele în care bate soarele dimineața sau după amiaza cu draperii, jaluzele, obloane. Acestea pot reduce căldura în casă cu până la 80%. Deschideți ferestrele noaptea când temperaturile sunt mai scăzute;
– Rămâi în casă sau limitează expunerea la soare, mai ales între orele 11-18.
– Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul.
– Răcorește locuința cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau ventilatoare.
– Reglează aerul condiționat la maxim 5 grade sub temperatura de afară. Aerisește încăperile dimineața devreme sau seara târziu. De asemenea, dușurile frecvente te răcoresc rapid.
– Bea multă apă, cel puțin 2 litri/zi (nu prea rece). Nu aștepta să-ți fie sete pentru a bea apa! Persoanele care au epilepsie, suferă de inimă, rinichi sau ficat au restricționare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reținere a lichidelor, de aceea trebuie să consulte un medic înainte de a crește aportul acestora.
– Mâncă regulat, echilibrat și ușor (legume și fructe). Evită consumul de multă sare, zahăr și grăsimi.
– Limitează consumul de băuturi alcoolice și cafea/cofeină (conduc la deshidratare rapidă).
– Poartă haine ușoare, deschise la culoare, care acoperă cât mai mult pielea. Poți folosi și o cremă de soare (cu protecție minim 15).
– Protejează-ți fața și capul purtând o pălărie cu boruri largi.
– Protejează-ți ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate UV 400 de culoare gri, maro sau verde), sau prin intermediul unor ochelari de vedere prevăzuți cu lentile fotocromatice.
– Evită muncile extenuante și exercițiile fizice în partea cea mai călduroasă a zilei (11-18) sau ia pauze frecvente.
– Nu lăsa niciodată copiii, bătrânii sau animalele singure în autovehicule închise! Când temperatura unui copil ajunge la 40 de grade, organele interne încep sa cedeze, iar la o temperatura de 41,6 grade poate surveni decesul.
– Nu lăsa în mașină obiecte care pot exploda la căldură (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian).
? AVERTIZARE METEOROLOGICĂ ? COD GALBEN valabilă pentru județul Dâmbovița în intervalul 24 iunie, ora 12 – 25 iunie, ora 10.
În intervalul menționat local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
? AVERTIZARE METEOROLOGICĂ ? COD PORTOCALIU valabilă pentru zona montană a județului Dâmbovița în intervalul 24 iunie, ora 14 – 25 iunie, ora 08.
În intervalul menționat vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.
În cazul manifestării fenomenelor prognozate, recomandăm cetățenilor:
– curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– rugăm cetățenii să nu arunce la întâmplare gunoaiele menajere și resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile/canalele de colectare a apei;
– urmăriți cu atenție evoluția situației hidrologice din zona dumneavoastră și avertizările autorităților;
– ascultați recomandările autorităților locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;
– pe timpul căderilor de grindină adăpostiți-vă în locuințe sau alte spații care vă asigură protecția, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, parcați autoturismele în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate;
– În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați traversarea râurilor prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora;
– construiți bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundație;
– în cazul unei situații de urgență reale, anunțați de îndată evenimentul pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.











