Publicitate

Colegiul Economic ,,Ion Ghica’’ din Târgoviște, în plin proces de reabilitare integrală

Must read

Colegiul Economic ,,Ion Ghica’’ din municipiul Târgoviște face obiectul unei investiții de amploare, care vizează modernizarea, consolidarea și reabilitarea energetică integrală a clădirii. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (PNCCRS), iar valoarea investiției se ridică la aproximativ 30 de milioane de lei.

Lucrările urmăresc atât consolidarea structurii clădirii și creșterea nivelului de siguranță, cât și îmbunătățirea semnificativă a condițiilor oferite elevilor și cadrelor didactice. Totodată, componenta de reabilitare energetică va contribui la eficientizarea consumului de energie și la reducerea costurilor de funcționare ale unității de învățământ. Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, lucrările ar urma să fie finalizate într-un termen de aproximativ șase luni.

,,O școală care se transformă într-una dintre cele mai moderne și sigure unități de învățământ din România!  Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște și prima investiție de reabilitare integrală din întreaga sa istorie avansează rapid!  Unul dintre cele mai importante colegii din municipiul Târgoviște trece printr-o transformare profundă. Finanțat prin PNCCRS cu o valoare de peste 30 de milioane de lei, proiectul de modernizare, consolidare și reabilitare energetică a intrat în ultimele 6 luni de execuție!’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article