sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Cele mai performante firme din județ, premiate la Gala Topului Firmelor, ediția a- XXXII–a! Evenimentul de business al toamnei organizat de Camera de Comerț Dâmbovița a fost și de această dată la înălțime!

Must read

Gala Topul Firmelor Dâmbovița 2025 și-a desemnat câștigătorii! Restaurantul Ballroom Del Ponte din Târgoviște a fost aseară gazda celei de-a XXXII –a ediții a Topului Firmelor din județul Dâmbovița. Evenimentul anului a reunit peste 100 de companii de top din județ. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița i-a premiat pe cei mai buni oameni de afaceri din județ, pe cei care prin efortul susținut, prin taxele și impozitele pe care le plătesc, au o contribuție importantă la dezvoltarea județului și a regiunii. Au fost prezenți la sărbătoarea oamenilor de afaceri din județul Dâmbovița reprezentații autorităților publice locale și județene, parlamentari, directori de instituții, presa locală. Deputații PSD Dâmbovița,  Carmen Holban și Victor Ponta, senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob, prefectul județului, Marian Tănase, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, secretarul județului, Dănuț Popa, președintele Senatului Universității ,,Valahia’’ din Târgoviște, Claudia Gilia, secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Țuțuianu, vicarul eparhial, Ionuț Ghibanu, directori de instituții deconcentrate au fost alături de reprezentanții mediului de afaceri dâmbovițean.

Echipa Camerei de Comerț Dâmbovița, coordonată de președintele instituției Valentin Calcan și de directorul general Ștefania Stroică, a fost și de această dată la înălțime cu  pregătirea acestui eveniment de înaltă ținută. Oficiile de gazdă au fost asigurate de președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan care a ținut să sublinieze că Topul Firmelor vine, an de an, să recunoască performanța antreprenorilor, a managerilor și a tuturor celor care au ales să-și desfășoare activitatea în mediul privat. ,,Știm cu toții că nu este deloc ușor. În mediul privat, banii pentru cheltuieli nu vin de nicăieri altundeva decât din rezultatul muncii fiecărei companii. Nimeni nu ne dă nimic pe degeaba, nu ne pică din cer, nu există vreo instituție obligată să ne asigure existența. Nu intrăm în grevă când o ordonanță ne dărâmă planul de afaceri. Nu ne pierdem speranța când nu mai găsim oameni de angajat. Ne adaptăm, ne reinventăm și mergem mai departe pentru că aceasta este esența antreprenoriatului. Mediul privat este o lume aparte. O lume a celor curajoși, a celor optimiști, a celor care nu renunță’’, a transmis președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan.

Topul Firmelor Dâmbovițene 2025 a fost realizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița în baza Metodologiei unice de realizare a Topurilor de Firme, aprobată de Camera de Comerț și Industrie a României – ediția a XXXII-a, conform prevederilor Legii nr. 335/2007 privind Camerele de Comerț și Industrie din România. Clasamentele au fost întocmite exclusiv pe baza datelor oficiale furnizate de Ministerul Finanțelor Publice și Oficiul Național al Registrului Comerțului, reflectând performanțele economice ale companiilor pentru anul 2024. Au fost analizați indicatori financiari relevanți precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.

Firmele laureate au fost selectate în funcție de punctajul total obținut conform metodologiei naționale, care stabilește ponderi distincte pentru fiecare indicator, în funcție de domeniul de activitate și clasa de mărime a întreprinderii. Topul cuprinde primele 10 companii din fiecare domeniu – industrie, agricultură, construcții, servicii, comerț, turism și cercetare-dezvoltare & high-tech – pe fiecare categorie de mărime: microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii, mari și foarte mari.

O premieră a Galei Topul Firmelor 2025 a fost recompensarea cu premii speciale a sectorului bancar prezent în județul Dâmbovița,  dar și a tinerilor antreprenori. Nu au fost uitați nici partenerii media care contribuit la promovarea evenimentului. Onoarea de a prezenta Gala Topul Firmelor i-a revenit Adrianei Ion care a reușit să înnobileze evenimentul cu grația și talentul său

Seara a fost completată de momente artistice, emoție și bucuria întâlnirii și a networkingului între oameni care împărtășesc aceleași valori — muncă, perseverență și pasiune pentru dezvoltare.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article