miercuri, mai 13, 2026

Publicitate

Cele mai performante firme din județ au fost premiate la Gala Topul Firmelor, ediția a- XXXI–a! Evenimentul de business al toamnei organizat de Camera de Comerț Dâmbovița a fost și de această dată unul de excepție!

Must read

Încă o ediție de excepție a Galei Topului Firmelor devine istorie! Restaurantul Ballroom Del Ponte din Târgoviște a fost aseară  gazda celei de-a XXXI –a ediție a Topului Firmelor din județul Dâmbovița, evenimentul anului care îi reunește laolaltă pe reprezentanții  celor mai performante firme din județ. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița i-a premiat pe cei mai buni oameni de afaceri din județ, pe cei care prin efortul susținut, prin taxele și impozitele pe care le plătesc, au o contribuție importantă la dezvoltarea județului și a regiunii. Au fost prezenți la sărbătoarea oamenilor de afaceri din județul Dâmbovița reprezentații autorităților publice locale și județene, parlamentari, directori de instituții, presa locală. Și de data aceasta organizarea Galei Topului Firmelor a fost una desăvârșită, meritul aparținând întregii echipe de la Camera de Comerț Dâmbovița, coordonată de președintele instituției Valentin Calcan și de directorul general Ștefania Stroică, pentru că pregătirea evenimentului a început cu mult timp înainte.  La festivitatea de premiere a performanței în afaceri au participat președintele CJD, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, prefectul județului Dâmbovița, Emilian Rusu, senatorii Titus Corlățean și Virgil Guran, deputatul Radu Popa, președintele Senatului Universității Valahia Târgoviște, Claudia Gilia, directori de instituții, oameni de afaceri.  Oficiile de gazdă au fost asigurate de președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan care a ținut să sublinieze că 15% dintre cei premiați sunt întreprinzători noi, adică oameni de afaceri care participă pentru prima dată la Topul Firmelor Dâmbovița.

,,Este meritul dumneavoastră, al companiilor, pentru că aici premiem pe cei mai buni dintre cei mai buni. De altfel suntem singura instituție desemnată prin lege să organizăm Topul Firmelor. Îmi face plăcere, când intru la companii, la prieteni, să văd pe pereți fel de fel de diplome. Sincer, cele emise de Camera de Comerț, pentru mine, sunt cele mai valoroase… Noi nu facem un business cu Topul Firmelor, noi oferim diplome celor care chiar merită și care chiar au făcut performanță.  Suntem aici o întreagă familie pentru că este un loc în care putem să mai schimbăm o vorbă, putem să ne mai consultăm, să socializăm și să ne cunoaștem cât mai bine. De la an la an, oarecum, suntem cam aceeași, numai că de data aceasta aproximativ 15% dintre câștigători sunt companii noi care nu au mai fost premiate până acum. Asta înseamnă că poate fi și un semnal de alarmă pentru cei care an de an tot sunt pe podium și or să creadă că acolo pot fi mereu. Iată că nu neapărat… Asta înseamnă că mediul de afaceri din Dâmbovița este unul care trăiește, care crește și care produce plus valoare, ceea ce este extraordinar. Mult succes tuturor’’, a transmis președintele CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan.

Președintele CJD, Corneliu Ștefan a fost primul care a primit o diplomă de excelență din partea președintelui CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan pentru faptul că a reușit să obțină un al doilea mandat la CJD, ,,ceea ce pentru mediul de afaceri este un lucru important,  pentru că noi am simțit de fiecare dată ce înseamnă schimbarea de acolo… din centru. Este o speranță în plus că lucrurile pot să aibă continuitate, că nu trebuie să o luăm cu multe lucruri din nou de la început și că putem până la urmă să avem 4 benzi până la Târgoviște și multe altele care au fost începute și sper să continue. Aș spune că este o diplomă de recunoștință pentru că dacă ați reușit să luați un al doilea mandat,  înseamnă că meritați. Felicitări’’, a declarat Valentin Calcan.

,,Este o deosebită plăcere și onoare pentru mine să particip an de an la un asemenea eveniment deosebit de important pentru județul Dâmbovița. Astăzi vorbim de familia noastră care este județul Dâmbovița. Este a 31-a ediție a acestui eveniment de business, în cadrul căruia sunt premiați de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița cei mai buni oameni de afaceri din județ. Pot remarca, fiind prezent an de an la această gală, că evoluția înseamnă implicare și muncă, iar succesul este doar răsplata unor eforturi conjugate. Consiliul Județean Dâmbovița a răspuns concret nevoilor mediului de afaceri dâmbovițean și, dacă în urmă cu câțiva ani se vorbea doar despre proiecte în faze incipiente, acum putem puncta investiții ce se realizează în județ, menite să ofere condiții cât mai bune pentru mediul privat. De la parcurile industriale, centurile ocolitoare, drumurile naționale, investițiile în zona montană, toate acestea nu fac decât să garanteze că județul este în plin proces de dezvoltare, iar investitorii găsesc aici infrastructura de care au nevoie pentru a progresa. În concluzie, pot afirma că parteneriatul dintre administrația județeană și mediul privat este sustenabil și aduce dâmbovițenilor doar beneficii. Felicitări tuturor celor premiați, dar și organizatorilor pentru acest eveniment de excepție, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Acesta a fost invitat de câtre organizatori să înmâneze premiile câștigătorilor de la Secțiunea ,,Industrie, exportatori de top’’. Diplome de excelență din partea Camerei de Comerț Dâmbovița au mai primit prefectul județului Dâmbovița, Emilian Rusu, inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, directorul Registrului Comerțului Dâmbovița, Smaranda Brebeanu, președintele Senatului Universității ,,Valahia’’ Târgoviște, conf.univ.dr. Clauda Gilia, directorul DSVSA Dâmbovița, Sandu Tolea. Toți aceștia au oferit în continuare diplome reprezentanților mediului de afaceri din județul Dâmbovița.

Președintele Senatului Universității ,,Valahia’’ Târgoviște, conf.univ.dr. Clauda Gilia a vorbit despre parteneriatul strategic dintre Camerea de Comerț Dâmbovița și Universitatea Valahia Târgoviște. ,,Despre La cea de-a XXXI-a ediție a Topului Firmelor din Dâmbovița celebrăm spiritul inovativ, perseverența și dedicarea care definesc mediul de afaceri din județul nostru. Aducem un omagiu oamenilor de afaceri care contribuie zi de zi la bunăstarea fiecăruia dintre noi. Trăim vremuri incerte. Economia la nivel mondial este marcată de nenumărate provocări, iar domniile voastre ați reușit, cu mult efort, inteligență și perseverență să le faceți față. Excelența și adaptabilitatea fac din afacerile pe care le gestionați modele de succes. Succesul dumneavostră îi inspiră și pe alții și pentru asta vă felicit din tot sufletul. Printr-un parteneriat strategic cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Universitatea ”Valahia” din Târgoviște derulează o serie de programe și inițiative inovatoare dedicate susținerii și dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și al comunității locale. Această colaborare își propune să transforme regiunea Dâmbovița într-un pol de excelență economică, unde mediul academic și cel de afaceri se completează reciproc, formând o fundație solidă pentru o economie locală competitivă și inovatoare.

Prin intermediul unor programe diversificate – de la târguri de cariere și sesiuni de formare, până la workshopuri practice și mentorate cu antreprenori de succes, Universitatea ”Valahia” din Târgoviște creează pentru studenți o platformă practică de învățare. Aceștia au ocazia de a intra în contact direct cu mediul real al afacerilor, de a explora diferite sectoare economice și de a dezvolta competențele necesare pentru o carieră de succes în antreprenoriat. Într-un context economic tot mai dinamic, această expunere devine esențială pentru formarea unei generații de tineri profesioniști care să aducă un suflu nou și idei inovatoare în mediul de afaceri dâmbovițean. Mai mult, parteneriatul dintre Universitatea Valahia și Camera de Comerț creează punți de legătură între mediul academic și companiile locale, deschizând calea pentru colaborări directe, internshipuri, proiecte de cercetare aplicată și activități de consultanță. Aceste inițiative facilitează un transfer valoros de cunoștințe și expertiză, permițând atât firmelor, cât și studenților să înțeleagă mai bine tendințele pieței și să contribuie la soluționarea provocărilor economice actuale.

Așadar, această alianță reflectă un angajament profund pentru viitorul județului Dâmbovița, transformând educația într-un catalizator al creșterii economice și subliniind importanța colaborării între educație și antreprenoriat. Când educația se întâlnește cu experiența, rezultatul este inovație și dezvoltare. În acest fel, Universitatea ”Valahia” din Târgoviște și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură pregătesc nu doar viitori profesioniști, ci și lideri vizionari, capabili să contribuie activ la prosperitatea comunității. Felicitări antreprenorilor dâmbovițeni pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității dâmbovițene! Mulțumiri președintelui Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, domnul Valentin CALCAN pentru modul în care, cu efort și dăruire, reușește să valorizeze inițiativele și activitățile antreprenorilor dâmbovițeni! Felicitări colectivului Camerei de Comerț pentru organizarea unui eveniment deosebit!’’, a transmis conf.univ.dr. Clauda Gilia. La ediția din acest an a Topului Firmelor, Camera de Comerț Dâmbovița și-a arătat recunoștința și față de partenerii din media locală, care au fost luați prin surprindere, la modul plăcut, de inițiativă.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article