Social democrații pregătesc o nouă moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu! Purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Costin Cozma a declarat că detaliile...
Președintele CJD, Corneliu Ștefan a inspectat, la începutul acestei săptămâni, șantierele din județ unde se derulează investiții importante ale Consiliului Județean, dar și ale...
Este inadmisibil ce se întâmplă acum în București. O târgovișteancă operată și aflată în recuperare la Spitalul Foișor din capitală a fost scoasă pe...
COMUNICAT DE PRESĂ
Fabrica IVECO, din Petrești, a cărei construcție a început la sfârșitul lunii august 2020, și-a deschis de astăzi porțile. La inaugurarea noii...
Continuă proiectul de modernizare, pe fonduri europene, a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște! Până în acest moment au fost deja montate aproximativ...
Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a transmis astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, un mesaj de suflet tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar,...
Alături de echipa de conducere a Primăriei Municipiului Târgoviște, președintele CJD, Corneliu Ștefan a vizitat în cursul acestei săptămâni șantierul viitorului drum pe 4...