Cele 58 de posturi permanente (54 ocupate și 4 vacante), la care se adaugă 24 de persoane angajate pe perioadă determinată, cărora li s-au prelungit contractele până la 1 iulie 2026, nu sunt suficiente pentru activitatea intensă și laborioasă de la Casa de Pensii Dâmbovița. Problema a fost reclamată astăzi de directorul executiv al instituției, Mihai Toni Ciprian la conferința de presă organizată la sediul instituției la care au mai participat prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase și reprezentantul pensionarilor, Gheorghe Popa. Cu acest prilej, directorul Casei de Pensii Dâmbovița a semnalat faptul că în situația în care se va ajunge la restructurări de personal, instituția riscă să intre în colaps.
„Un subiect destul de delicat și sensibil este structura Casei de Pensii, și aici mă refer — nu știu dacă doar la Dâmbovița sau la toate casele de pensii din țară. În momentul de față, avem 58 de posturi permanente în cadrul Casei de Pensii, dintre care 54 sunt ocupate, iar 4 sunt vacante, în urma pensionării unor colegi. Aceștia nu au mai putut cumula funcția cu salariul. La 1 iunie, cu sprijinul domnului prefect, al domnului președinte, al parlamentarilor de Dâmbovița și al celor din întreaga țară, s-a reușit prelungirea contractelor colegilor noștri angajați pe perioadă determinată, până la 1 iulie 2026. Însă, chiar și așa, personalul este insuficient. Avem 24 de persoane angajate pe perioadă determinată, în afara celor 54 care lucrează efectiv și primesc salarii în cadrul Casei de Pensii.
Dacă s-ar face o restructurare la nivelul Casei de Pensii din Dâmbovița, vă spun cu tărie: instituția ar putea intra în colaps. Activitatea din cadrul Casei de Pensii este foarte intensă. Știm că nu suntem percepuți bine și că lumea ne critică, fiind puși în aceeași oală cu alți bugetari. Dar la Casa de Pensii chiar se muncește, și o să vedeți: după ce încheiem această conferință, vă invit prin birouri, să discutați cu colegii și să vedeți realitatea. Chiar dacă am reușit să aducem mobilier nou — și aici țin să le mulțumesc oamenilor de bună-credință din județul Dâmbovița care ne-au sprijinit, am rămas totuși cu acele dosare pe birouri, cu acele grămezi de dosare. Iar în momentul de față ne confruntăm cu o situație și mai delicată, care ține de faptul că arhiva noastră se află depozitată undeva, în locații ce datează din anii trecuți. De fiecare dată când avem nevoie de dosare, trimitem mașini, le aducem, le procesăm, apoi trebuie să le ducem înapoi, și așa mai departe’’, a declarat directorul Casei de Pensii Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian.








