marți, iunie 9, 2026

Publicitate

Bâldana: Autoturism lovit de tren. La volanul mașinii se afla un cetățean spaniol!

Must read

În cursul nopții trecute, 8 iunie a.c., în jurul orei 21:15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident feroviar în localitatea Bâldana.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că un bărbat, de 36 de ani, cetățean spaniol, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DC 156, în localitatea Bâldana, la trecerea la nivel cu o cale ferată fără bariere, ar fi intrat în coliziune cu un tren care circula pe direcția București-Pitești.  Polițiștii au procedat la testarea alcoolscopică a șoferului și a mecanicului trenului, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște, Detașamentului de Pompieri Titu și Gărzii de Intervenție Răcari, cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare. În urma evenimentului a fost identificată o victimă, conștientă, neîncarcerată, care a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

În trenul implicat se aflau 70 de călători, fără a fi identificate alte persoane care să necesite îngrijiri medicale. Concomitent echipajele au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor pe durata intervenției.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article