sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Aurelian Cotinescu (PNL): ,,Ca parlamentar, am acționat deja pentru combaterea violenței’’

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu și-a arătat sprijinul total pentru Comisia specială a Parlamentului „România fără violență domestică”, recent înființată! Îngrijorat de numărul mare de femei care cad victime ale violenței domestice, parlamentarul dâmbovițean sfătuiește persoanele care se confruntă cu probleme de acest gen să scrie Comisiei parlamentare de combatere a violenței domestice pentru a semnala cazul său!

,,Cum poți salva o viață? Nu mai întoarce privirea! Nicio palmă nu e „o greșeală”, nicio amenințare nu e „o ceartă”. Scrie Comisiei parlamentare de combatere a violenței domestice despre problema ta sau semnalează un caz! În primele 6 luni ale acestui an, zeci de mii de femei au fost victime.

În calitate de deputat, voi sprijini Comisia specială a Parlamentului „România fără violență domestică”, recent înființată și condusă de colega mea, Alina Gorghiu. Priorități: îmbunătățirea legislației, protejarea victimelor prin implicarea fermă a instituțiilor statului și aplicarea consecventă a legii.

Și tu poți trimite idei, propuneri, sesizări: romaniafaraviolenta@cdep.ro

Urmărește pagina oficială: „România fără violență” – https://www.facebook.com/profile.php?id=61579825212587

Ca parlamentar, am acționat deja pentru combaterea violenței:

Am votat Legea „România fără violență” – pedepsele minime pentru agresori au fost dublate, ordinul de protecție a fost întărit, iar recidiva este sancționată mai aspru.

Am susținut Legea nr. 45/2025, care oferă sprijin financiar companiilor ce angajează victime – pentru ca un loc de muncă să fie poarta către libertate.

Ce fac în continuare: voi sprijini orice modificare legislativă promovată de Comisie care protejează victimele violenței și le facilitează accesul la sprijin real.

Dacă ești în pericol, sună imediat la 0800.500.333 (linie telefonică gratuită, non-stop) și scrie Comisiei speciale. Distribuie acest mesaj. Poate însemna o viață salvată’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu. 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article