Astăzi, la sediul USR Dâmbovița din municipiul Târgoviște, a avut loc prima conferință de presă susținută de președinții celor trei partide care formează Alianța Dreapta Unită Dâmbovița (USR, PMP, Forța Dreptei)! În calitate de gazdă, președintele USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga și-a prezentat colegii de alianță, respectiv pe Liliana Nițu, președinta PMP Dâmbovița și Gabriel Plăiașu, președintele Forța Dreptei Dâmbovița alături de care urmează să ducă o luptă electorală dură cu ceilalți competitori politici la alegerile care urmează să aibă loc în cursul acestui an. Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga a ținut să precizeze că ,,Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, este unica alternativă la partidul unic PSD –PNL’’.

,,Am văzut zilele trecute cum PNL a decedat dizolvându-se în PSD. Adevărata comasare a fost de fapt comasarea PSD –ului cu PNL-ul. Această guvernare a partidului unic PSD –PNL a reușit să ducă România pe locul I din Europa la inflație. Avem o inflație anuală de 7,3%, dublu față de media europeană de 3,1%. Asta înseamnă această guvernare a partidului unic PSD –PNL , taxe mai mari, scădere a puterii de cumpărare, a nivelului de trai și privilegii și sinecuri pentru ei. În timp ce oamenii se zbat să-și achite cheltuielile de bază, acest partid unic PSD – PNL apare în fiecare seară la televizor și spune că stau în ședințe și discută dar nu discută despre problemele pe care le avem, pe care le au românii, discută despre cum să-și împartă funcții, care dă președintele, care dă primul ministru, care dă SRI, care dă avocatul poporului… Au dat publicității un sondaj făcut peste noapte în care 53% dintre români spun că sunt de acord cu comasarea, dar haideți să ne uităm la sondajele care nu sunt făcute peste noapte și care arată că 70% dintre români spun că mergem într-o direcție greșită, iar 64% dintre români spun că vor o altă guvernare. Lupta noastră, a Alianței Dreapta Unită este pentru o Românie modernă, lupta lor, lupta partidului unic PSD -PNL este pentru privilegii și sinecuri. Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate alegerile din acest an, la europarlamentare, la locale, la parlamentare și la prezidențiale…’’, a declarat președintele USR Dâmbovița, deputatul Daniel Blaga.

,,Cum spunea PNL acum trei luni, la Consiliul Național, prin noi înșine. Prin noi înșine sau marea trădare a electoratului de dreapta. Dreapta suntem noi aici… Știm de mult că PNL este capabil de trădare, însă degradarea în care a ajuns astăzi este departe încât reușește să confirme trecerea la stânga printr-o singură mișcare. Atât de multă lașitate la un partid ce se pretinde mare nu am crezut eu că voi întâlni vreodată. Cum se numește această alianță? Klaus 30, USL 30! Cred că este același lucru. PNL și-a dat acum măsura limitelor proprii și a servilismului față de PSD. Cu atât mai mult se vede că decizia noastră de a constitui dreapta unită este cea corectă, onestă și de viitor pentru noi toți. Iată de ce toți aceia care văd acum prin decizii politice specifice lui Iliescu sau Năstase cum este terfelită democrația, este sfidat orice principiu, cum se modifică legi esențiale, pentru că vor trebui modificate ca să ajungem la această comasare, pentru a se perpetua la putere, da, prin ei înșiși…’’, a transmis Liliana Nițu, președinte PMP Dâmbovița.

,,Suntem la prima conferință de presă într-un format de trei… Această alianță, și aici la Dâmbovița, s-a născut dintr-o necesitate datorită faptului că dâmbovițenii aveau nevoie de această variantă pe partea dreaptă a scenei politice, pentru că pe partea stângă este o aglomerație foarte mare. Noi avem un parteneriat cu cetățenii, cu dâmbovițenii și în zilele ce vor urma o să le spunem dâmbovițenilor și românilor ce dorește Alianța Dreapta Unită să facă din punct de vedere politic… Legat de alegerile locale, în zilele ce vor urma ne vom întâlni la nivel de lideri ai organizațiilor locale, la nivel de echipe de pregătire a campaniilor electorale pentru a discuta, punct cu punct, care sunt soluțiile Alianței Dreapta Unită în cele 89 de localități care fac parte din județul Dâmbovița. Aici vin cu un mesaj cât de poate de clar, cât se poate de limpede în fața cetățenilor dâmbovițeni. Alianța Dreapta Unită va avea soluții în toate localitățile, ne vom strădui să venim cu oameni de încredere, cu oameni capabili care să le apere cetățenilor dâmbovițeni interesele și care să le facă viața mai bună și care să ducă la o modernizare reală a județului Dâmbovița începând cu anul 2024’’, a completat Gabriel Plăiașu, președinte Forța Dreptei Dâmbovița.









