Distribuie articolul

La sfârșitul lunii decembrie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 6182 șomeri (din care 3008 femei), rata șomajului fiind de 3,21 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,24 %, în decembrie  acest indicator a scăzut cu 0.03 pp.

Din totalul de 6182 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1764 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4418 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1182 șomeri provin din mediul urban și 5000 sunt din mediul rural.

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (31,4 %). Cei cu studii primare și fără studii reprezintă 19,7 % din totalul şomerilor înregistraţi, iar 26,4 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 16,5 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare reprezintă o pondere de 6,0 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2518 persoane foarte greu ocupabile, 2373 greu ocupabile, 741 mediu ocupabile, iar 550 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Dâmbovița. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița,  la adresa www.anofm.ro.

 

 


Distribuie articolul