În cursul nopții de 09 spre 10 mai, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost semnalată o posibilă toxiinfecție alimentară produsă în localitatea Oncești, în cadrul unui salon de evenimente.
Având în vedere numărul mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, pentru gestionarea eficientă a situației și suplimentarea resurselor medicale la locul solicitării.
La intervenție au fost mobilizate 11 autospeciale SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, 17 ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița, o autospecială cu medic tip C și două autospeciale medicale tip A.
La sosirea echipajelor, mai multe persoane prezentau simptome specifice unei posibile toxiinfecții alimentare, fiind evaluate și asistate medical la fața locului.
În total, au fost evaluate 25 de persoane. După acordarea primului ajutor, 15 adulți și 2 copii au fost transportați la spital pentru îngrijiri și investigații suplimentare. Totodată, alte 13 persoane s-au prezentat ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe din Câmpulung, folosind mijloace proprii de transport.
Începând cu ora 03:27, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
În urma verificărilor efectuate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și ai Direcției Sanitar-Veterinare, au fost aplicate sancțiuni contravenționale și a fost dispusă suspendarea activității operatorului economic până la clarificarea situației.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar rezultatele probelor de laborator urmează să stabilească exact cauza incidentului.









