sâmbătă, mai 9, 2026

Publicitate

Guvernare sau opoziție? De Ziua Europei, George Simion a cerut opinia membrilor și simpatizanților AUR din Dâmbovița

Must read

Astăzi, de Ziua Europei, președintele AUR, George Simion a fost prezent în județul Dâmbovița. Acesta s-a întâlnit cu aleși locali, cu membri și simpatizanți AUR la sediul partidului din municipiul Târgoviște pentru a asculta ,,vocea poporului’’ din teritoriu, pentru a lua pulsul comunităților locale, pentru a vedea ce-și doresc votanții AUR, dacă vor ca partidul lor să facă parte dintr-o eventuală coaliție de guvernare a țării sau doresc să rămână în Opoziție pentru a aștepta viitoarele alegeri, la termen sau anticipate. După ce a pus umărul la dărâmarea Guvernului Bolojan, prin moțiune de cenzură, cu sprijinul PSD, liderul AUR, George Simion dă de pământ cu cele două mari partide, PSD și PNL, pe care le acuză că împreună au adus țara în actuala situație de dezastru economic.

,,La sfârșitul acesta de săptămână am zis să facem adunări în toate organizațiile locale și să ne consultăm cu oamenii. Astăzi sunt în Dâmbovița, mâine o să fiu cu colegii din Tulcea. Să spunem cum stau lucrurile. Nicușor Dan s-a trezit că are un competitor și nu-i mai convine, în Bolojan, și a vrut să-l scoată de la guvernare. Și românii au vrut asta, noi nu ne-am uitat către Nicușor Dan, ne-am uitat către români… Ei au creat această criză politică, au spus că sunt proeuropeni, că noi nu suntem, că nu au ce discuta cu noi și că ei, așa ziși europeni, or să ducă țara pe culmi de glorie, dar au dus-o în cap.

Ei prezintă situația dezastruoasă, că uite unde a ajuns țara? Pâi nu voi ați fost la guvernare? Ne acuză pe noi, USR și PNL, că alianța PSD –AUR. Care alianță? Voi ați fost în pat cu PSD, ați fost la guvernare, v-ați împărțit funcțiile de la miniștrii, la secretari de stat, prefecții, deconcentrate și acum ne acuzați pe noi că am depus o moțiune de cenzură? Pâi ce era să facem? Să ne trădăm electoratul, să-i trădăm pe românii care ne spuneau și mă opreau peste tot pe stradă și-mi spuneau ,,domne, hai să terminăm cu ei odată, faceți ceva cu ei?’’ Pâi, ce să facem? Noi am depus moțiuni de cenzură. Cum să terminăm cu ei? Ce instrumente am eu, cu 20% în Parlament, să termin cu ei?’’, a spus George Simion la Târgoviște.

Acesta a criticat Guvernul că a tăiat de la persoane neajutorate, că a crescut impozite și taxe în loc să taie de la sinecuri de partid, de la cei cu salarii mari, de la privilegiați. ,,Am făcut exact ce am spus românilor că facem. Mai departe este o decizie de luat. Îi lăsăm să se ducă în cap, să se spele pe cap așa zișii proeuropeni, care au devenit prooccidentali, și nu ne băgăm sau cerem ca decizia să ne aparțină într-o viitoare guvernare. Nu avem nevoie de nimic. Noi suntem aici să facem un bine pentru România, nu să luăm funcții. De asta am considerat necesar că este util să vin să vă ascult și să nu stăm de Ziua Europei, de Ziua Victoriei, de Ziua Independenței, pentru că 9 și 10 mai sunt zile importante și pentru țara noastră și pentru lume. Jumătate din Românie, cea din mediul rural este lipsită de perspective, lipsită de investiții, lipsită de viitor pentru că sunt județe întregi în România unde s-a distrus economia, s-a distrus orice urmă de industrie iar tineretul nu are altă perspectivă decât să plece peste hotare. România și Europa este și aici, în județul Dâmbovița, și trebuie să dăm un sens și o direcție pentru că în acest moment statul român aleargă ca o găină bezmetică’’, le-a spus președintele AUR, George Simion membrilor de partid înainte de a le asculta opiniile…

Au luat cuvântul în mod special consilieri locali AUR din Târgoviște și din județ, dar și membri simpli de partid sau simpatizanți care au vrut să-și facă vocea auzită. Părerile acestora au fost  împărțite în sensul că unii au cerut, cei mai mulți, ca AUR să-și urmeze propria cale până la alegeri, să nu facă niciun fel de alianță cu PSD, spunând că oamenii deja le reproșează că ,,v-ați dat cu ei’’. Aleșii locali de la Târgoviște, și nu numai, au susținut la unison intrarea într-o alianță de guvernare motivând că nu au cum să ajute oamenii și să schimbe lucrurile în bine din Opoziție. Ba chiar s-a ajuns la un schimb acid de replici între ei. Un coleg din teritoriu i-a spus consilierului local de la Târgoviște, Doru Andreica ,,dacă intri în troacă, te mănâncă porcii’’, dar replica acestuia nu a întârziat să apară ,,fă-te frate cu dracu, să treci puntea’’. Un agent economic s-a plâns că este foarte greu în Opoziție, pentru că nu are acces la contracte de lucrări și că din 30 de salariați a rămas doar cu 3. Punctul pe ,,i’’ a fost pus de către fostul primar de la Ciocănești, Marin Păun care l-a întrebat pe George Simion ,,ați fost curtat de cineva să facem o alianță, să avem poziția de prim ministru?’’ Un alt punct de vedere a avut consilierul județean, Sorin Sandu care a cerut ca AUR să se uite și spre alte partide pentru o eventuală alianță, nu doar la PSD.

La final, concluzia a fost trasă de președintele AUR, George Simion care a spus că ,,toate opțiunile sunt pe masă. Noi nu fugim. Noi vrem binele poporului român. AUR trebuie să intre la guvernare pentru că dacă nu schimbăm cursul guvernării știți ce ne așteaptă și unde ne duc ei, fie că se cheamă liberali sau socialiști? În situația Greciei. Asta vor creditorii internaționali ai României să facă…’’

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article