La doi ani de la câștigarea alegerilor locale de către actuala echipă administrativă a Primăriei Orașului Titu, primarul Laurențiu Costache a prezentat un bilanț al activității desfășurate în această perioadă. La data de 9 iunie 2026 s-au împlinit doi ani de la momentul în care locuitorii orașului și-au exprimat încrederea prin vot, alegând o nouă echipă de conducere care și-a propus să aducă un suflu nou în administrația locală, să accelereze dezvoltarea comunității, să atragă investiții și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor. În acești doi ani, administrația locală a urmărit implementarea unor proiecte importante pentru modernizarea infrastructurii, creșterea calității serviciilor publice și dezvoltarea orașului pe termen lung. Investițiile realizate, proiectele aflate în derulare și demersurile pentru atragerea de fonduri au avut ca obiectiv principal crearea unui oraș mai modern, mai bine organizat și mai atractiv atât pentru locuitori, cât și pentru mediul de afaceri.
Primarul Laurențiu Costache a subliniat că rezultatele obținute până în prezent sunt rodul unei munci susținute, al colaborării dintre administrația locală, Consiliul Local și cetățeni. Totodată, acesta a evidențiat faptul că numeroase proiecte aflate în diferite stadii de implementare vor continua să contribuie la dezvoltarea orașului în perioada următoare. Conducerea Primăriei Orașului Titu consideră că bilanțul primilor doi ani de mandat confirmă direcția de dezvoltare asumată și reprezintă o bază solidă pentru continuarea proiectelor menite să modernizeze localitatea și să răspundă nevoilor comunității. Cu încredere și determinare, administrația locală își propune să continue investițiile și proiectele de dezvoltare, având ca obiectiv construirea unui oraș modern, prosper și prietenos pentru toți locuitorii săi.
,,Au fost doi ani plini de provocări, responsabilitate și multă muncă. Nimic din ceea ce s-a realizat în această perioadă nu ar fi fost posibil fără încrederea și sprijinul dumneavoastră. În tot acest timp am încercat să răspund prin muncă încrederii pe care mi-ați acordat-o. Mai sunt multe de făcut, dar împreună am demonstrat că lucrurile se pot schimba atunci când există seriozitate, implicare și dorința de a construi. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă asigur că voi continua să muncesc cu aceeași seriozitate și implicare pentru Titu și pentru fiecare locuitor al orașului nostru’’, a transmis primarul orașului, Laurențiu Costache.
Domeniile de activitate aflate în atenția administrației locale de la Titu, care au beneficiat de investiții în ultimii doi ani au fost următoarele:
-Sănătate: Reabilitarea și redeschiderea Centrului Multifuncțional; Policlinica orașului Titu; Au fost înființate puncte de prim ajutor în perioada zilelor caniculare.
-Sport: Proiecte deblocat; Reabilitare Baza Sportivă; Competiții sportive pentru întreaga comunitate.
-Reabilitare Piața 1 Mai
-Modernizare oraș: Amenajare 40 de locuri de parcare și spații verzi
-Educație: Reabilitare școli și licee; Dotare săli de clasă cu tehnologie de ultimă generație; Siguranța în trafic pentru elevi; Ghiozdane echipate pentru elevii orașului; Evenimente pentru elevi.
-Reabilitare blocuri
-Reabilitare străzi
-O mai bună gestionare a locurilor de parcare și a garajelor
-Un iluminat public mai eficient
-Proiecte deblocate
-Ecrane Led – pentru o mai bună informare
-Respect pentru seniorii orașului
-Sprijin pentru biserică și comunitate
-Evenimente dedicate tuturor locuitorilor
-Întâlniri periodice cu cetățenii
-Grijă pentru locuitorii orașului
-Grija pentru orașul Titu








