miercuri, martie 11, 2026

Senatorul Titus Corlățean s-a întâlnit cu președinții comisiilor pentru politică externă din Parlamentele naționale UE! Reconfigurarea relației transatlantice, SUA, Rusia, Ucraina, UE, una dintre temele abordate!

Must read

Activitate intensă a senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României, atât în plan intern, dar mai ales la nivel european și internațional, situație impusă de evoluția evenimentelor care se succes într-un ritm rapid și care necesită o readaptare la noile realități geo-politice, respectiv la reconsolidarea relației cu SUA! Ieri, senatorul Titus Corlățean a participat la reuniunea AFET / Parlamentul European (comisia pentru relatii externe din PE) cu Președinții comisiilor pentru politică externă din Parlamentele naționale UE.

,,Reconfigurarea relației transatlantice, SUA, Rusia, Ucraina, UE; sistemul internațional multipolar, ce facem cu Uniunea noastră Europeană… Dezbateri necesare, provocatoare, delicate, strângerea rândurilor europenilor și efortul unora, între care și România, pentru a ne adapta noilor realități și pentru a reconsolida relația transatlantică. Le-am făcut în plen câteva propuneri concrete.

M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu mai vechi colegi și prieteni europeni, între care Pavel Fischer, fost consilier politic al ex Președintelui Václav Havel, actual omolog al meu din Senatul de la Praga; Davor Ivo Stier, europarlamentar, ex ministru de externe al Croației; Urmas Paet, actual Vicepreședinte al AFET/ Parlamentul European și fost ministru de externe al Estoniei, cu care in 2014 am incheiat acordul și am dat drumul la proiectul înființării ambasadelor noastre la Tallin și respectiv la București; Emanuelis Zingeris, omologul meu lituanian și coleg la Consiliul Europei la Strasbourg și… mulți alții…

PS. Încă o dată constat că în afara țării e mai facil ca reprezentanții României din diferite grupuri politice și cu propria… personalitate și atitudine față de competitorii politici din interiorul țării să dialogheze mai ușor și să susțină în comun interesele României în spațiul euroatlantic. Foarte bune intervențiile în plen ale colegilor de la UDMR (Hajdu Gabor) și…USR (Dan Barna, eurodeputat) și, aș adăuga, complementare cu intervenția mea la conferință. Mai jos doar o mostră fotografică, au fost și alte dialoguri cu alți europarlamentari români de stânga, dreapta sau UDMR…’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.

Tot ieri, senatorul Titus Corlățean s-a întâlnit la sediul Comisiei Europene, la Bruxelles, cu Comisarul european din România, cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. ,,Multe teme care ard, cu impact social și bugetar, în formarea sau reconversia forței de muncă, dar și cele din „parohia” mea, cele de politică externă, securitate internațională și relația UE- SUA… Discuție profesionistă și amicală, în același timp, evident în limba noastră maternă, cea mai frumoasă dintre toate, limba română’’, a precizat președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article