La invitația Camerei de Comerț Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României, a participat la Topul Firmelor, ediția a –XXXI-a, o gală reușită unde cei mai performanți oameni de afaceri din județ au fost premiați pentru rezultatele economice deosebite obținute și în mod automat pentru susținerea mediului de afaceri local și județean!
Atmosfera de la acest eveniment i-a plăcut foarte mult parlamentarului dâmbovițean care așteaptă ca măcar o parte dintre proiectele discutate de domnia sa cu ambasadori și delegații străine aduse personal în județ și la Camera de Comerț Dâmbovița să se poată materializa în investiții viitoare benefice pentru dâmbovițeni.
,,Gala Topul firmelor din județul Dâmbovița, ajunsă la cea de-a XXXI-a ediție, organizată și în acest an de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură din județ, a fost și de această dată un eveniment de excepție. Premii acordate firmelor, în funcție de domeniul de activitate, diplome de excelență, competiție (ne)declarată între competitori, pe scurt, o atmosferă plăcută, care confirmă că, în ciuda unor inerente dificultăți legate de conjunctura economică și evoluțiile de pe piață, capitalul românesc rămâne un element cheie în viață socio-economică a județului Dâmbovița.
Cu titlu personal, îmi doresc ca în lunile următoare să văd materializate măcar unele din proiectele discutate de mine și o serie de ambasadori/ delegații străine pe care le-am adus la Dâmbovița, discuții purtate cu conducerea CCIA din județ. Felicitări Președintelui CCIA Dâmbovița, Valentin Calcan și echipei sale! Felicitări tuturor firmelor dâmbovițene premiate pentru excelență la gala din acest an! Dâmbovița’’, a transmis senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.