Publicitate

Ședința festivă a CLM Târgoviște a închis astăzi ,,Zilele Cetății’’ 2026! Lansare de carte! Mesaje autorități și invitați!

Must read

Evenimentul principal din ultima zi a ,,Zilelor Cetății’’ Târgoviște 2026 a fost ședința festivă a Consiliului Local Municipal, manifestare care are loc în fiecare an pe data de 8 septembrie, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ocrotitoarea Târgoviștei, acesta fiind momentul care închide sărbătoarea orașului. În prima parte a zilei, conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște, consilierii locali, parlamentarii, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentanții Prefecturii Dâmbovița și ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, directorii de instituții deconcentrate, dar și ceilalți invitați au participat la slujba de la Catedrala Mitropolitană din sfânta zi a Nașterii Maicii Domnului, după care s-a plecat în procesiune cu Icoana Maicii Domnului pe Bulevardul Mircea cel Bătrân și Calea Domnească, punctul terminus fiind Curtea Domnească, respectiv Sala Tronului unde, în atmosfera încărcată de istorie, s-a desfășurat ședința festivă a CLM Târgoviște.

Moderator al evenimentului a fost primarul orașului Daniel Cristian Stan care i-a salutat pe invitații prezenți, dar și pe toți târgoviștenii. Au participat la ședința festivă a CLM Târgoviște, președintele CJD, Corneliu Ștefan, consilierul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște, Ionuț Ghibanu, prefectul Marius Calomfirescu, fostul premier, actualmente deputat Victor Ponta, deputatul PSD Carmen Holban, deputatul  Lucian Nicolae Andrușcă, deputatul USR, Daniel Blaga, deputaul PSD, Laurențiu Neculăescu, rectorul UVT, Corneliu Sălișteanu, președintele Senatului Universității Valahia Târgoviște, Claudia Gilia, fostul secretar de stat Ionuț Săvoiu, fostul primar al municipiului Târgoviște Teodor Bâte, președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, Valentin Calcan, conducătorii instituțiilor deconcentrate, comandați de arme, oameni de litere, consilieri județeni. Nu a lipsit nici în acest an de la ,,Zilele Cetății’’ Târgoviște primarul orașului Corbetta din Italia,  Marco Ballarini, un prieten vechi al Târgoviștei. Printre invitații din străinătate s-au mai aflat Darin Dimitrov, primarul municipiului Târgoviște din Bulgaria și Alexandru Donțu, primarul orașului Căușeni din Republica Moldova, aflat la primul mandat și pentru prima dată la Târgoviște.

,,E o bucurie autentică și o onoare să fiu de atâția ani în acest loc, în acest moment, în fața dumneavoastră, reprezentanți ai comunității, colegi, prieteni. Este, dacă vreți, o mărturie nefățarnică a spiritului care leagă fosta cetate de scaun, care a văzut atâtea între zidurile sale și a străbătut istoria datorită curajului, demnității și solidarității oamenilor acestor locuri. Zilele Cetății înseamnă punerea la loc de cinste a comunității. Tot ce vedem în jurul nostru, când deschidem ochii și ne bucurăm de transformarea din ultimii zece ani a Târgoviștei, se datorează în primul rând oamenilor de aici. Fără energia, încrederea și efortul lor ar fi fost în zadar. Fără spiritul lor critic n-am mai fi fost performanți. Fără cuvintele lor de încurajare poate am fi renunțat în momentele mai grele. Că suntem astăzi aici, că suntem în topul accesării de bani europeni, că se vorbește apreciativ despre noi, ni se datorează dumneavoastră, târgovișteni, investitori, parteneri instituționali și colegi. Am construit împreună o echipă nu doar administrativă, ci în sens mai larg, a întregii urbe în interiorul căreia fiecare își face treaba și are rolul său. Formula funcționează iar felul în care arată astăzi Târgoviștea este această dovadă că funcționează. Încă o dată vă mulțumesc dumneavoastră pentru asta. Aceste zile de sărbătoare au fost și ele un semn de recunoștință și mă bucur din suflet că le-am petrecut împreună în mijlocul oamenilor. Este un tipar care mie îmi place, o rutină a binelui, a frumosului și bucuriei comune. De construit construim împreună și este firesc să și sărbătorim împreună. Sunt un primar norocos să vă am alături și vă mulțumesc dincolo de cuvinte. La mulți ani Târgoviște! La mulți ani Cetatea de Scaun. La mulți ani târgovișteni’’, a transmis primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan

,,Sunt orașe care păstrează istoria, sunt orașe care au scris istorie. Târgoviștea este unul dintre ele. Astăzi, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ocrotitoarea municipiului nostru mă bucur să fim din nou împreună la ședința festivă a Consiliului Local Municipal. Cel mai important lucru pe care îl puteți spune astăzi și în fiecare zi despre Târgoviște este că avem un viitor frumos. Avem proiecte, se fac investiții, se creează oportunități, însă dincolo de toate acestea, așa cum am spus mereu,  investiția care contează cel mai mult este în oameni, în târgovișteni, în copiii noștri, în tinerii care își caută un drum, lor trebuie să le oferim încredere, iar încrederea se acordă de noi toți. Asta se vede zi de zi în municipiul nostru, în parcurile pline de copii, în serile în care familiile ies la plimbare, în timpul petrecut împreună. Sunt lucruri simple dar care spun foarte multe. Îl felicit pe d-ul primar al municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, întreaga echipă a Primăriei Târgoviște, Consiliul Local și nu în ultimul rând pe toți târgovișteni pentru ceea ce faceți în municipiul nostru. În Consiliul Județean Dâmbovița ați avut, aveți și veți avea un sprijin puternic și de acum înainte. Astăzi, cu atât mai mult, vreau să le mulțumesc în mod special târgoviștenilor, profesorilor care formează generați, medicilor care salvează vieți, tinerilor care fac performanță și ne fac mândri oriunde ajung în lume, antreprenorilor care investesc aici în Târgoviște, seniorilor care ne oferă exemple prin experiența lor și tuturor celor care au ales să rămână acasă să muncească, să-și întemeieze o familie și nu în ultimul rând să-și crească copii aici în municipiul Târgoviște. Rămânem uniți și mergem mai departe. Ne dorim mai mult pentru Târgoviște și pentru județul Dâmbovița pentru că trecutul ne obligă iar viitorul ne cere să fim mereu mai buni. La mulți ani Târgoviște. La mulți ani tuturor târgoviștenilor!’’, a fost mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Părintele consilier eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște, Ionuț Ghibanu a transmis mesajul IPS Nifon.

Au mai susținut alocuțiuni primarii localităților din străinătate înfrățite cu municipiul Târgoviște, respectiv primarul orașului Corbetta, Marco Ballarini, un prieten vechi al Târgoviștei, nelipsit de la edițiile anterioare ale Zilelor Cetății. Marco Ballarini se află în ultimul an de mandat, potrivit legislației italiene, fiind prezent pentru ultima dată în calitate de primar la Târgoviște, dar va fi invitat în continuare ca prieten drag al orașului, după cum a declarat primarul Daniel Cristian Stan.

Au mai transmis mesaje Darin Dimitrov, primarul municipiului Târgoviște din Bulgaria, dar și Alexandru Donțu, primarul orașului Căușeni, pentru prima dată în municipiul Târgoviște și la primul mandat de primar.

Un eveniment nelipsit de la ședința festivă a ,,Zilelor Cetății’’ Târgoviște este lansarea de carte tipărită. Volumul lansat astăzi se intitulează ,,Tranșeele cântă sub foc și dor, suflet românesc în vreme de război’’, semnat de profesorul Cornel Mărculescu. ,,Sărbătoarea municipiului Târgoviște este de fiecare dată și un moment de întoarcere spre istoria acestui oraș, spre oamenii care i-au dat identitate și spre memoria pe care avem datoria să o păstrăm. În această memorie își au locul și târgoviștenii și dâmbovițenii care au trăit drama marelui război, oameni ale căror destine sunt readuse astăzi în lumină prin volumul – Tranșeele cântă sub foc și dor, suflet românesc în vreme de război – ’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. Prezentarea cărții a căzut în sarcina autorului, a profesorului Cornel Mărculescu.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article