Lacul Priseaca va face obiectul unui amplu și spectaculos proiect de regenerare urbană! Acest lucru urmează să se întâmple atunci când accesarea fondurilor europene va fi posibilă, pentru că proiectul a fost depus și se așteaptă finanțarea. Potrivit primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, zona se va schimba radical atunci când lacul Priseaca va fi amenajat și se va realiza și grădina publică, suprafața totală care va face obiectul acestei amenajări fiind de peste 60.000 mp.

,,O investiție aparte, care va transforma radical o zonă vastă a Târgoviștei, vizează ”Realizarea unei grădini publice și amenajarea lacului Priseaca”, pe o suprafață de peste 60.000 mp., avându-se în vedere reabilitarea, regularizarea, dragarea si amenajarea lacului Priseaca, lucrări de înierbare/plantare de arbori, activități pentru protecția biodiversității, dar și activități conexe ce vor asigura accesibilizarea investiției (alei pietonale, piste de biciclete, mobilier urban realizat din materiale ecologice, sisteme inteligente de iluminat, microsisteme de irigații). Sursa de finanțare este asigurată prin accesarea de fonduri europene! Proiectul este depus și așteptăm semnarea contractului de finanțare!’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.









