Distribuie articolul

Echipa de conducere a Primăriei Târgoviște a vizitat din nou zona de la UM Gară unde se fac deja ultimele finisaje la parcul din vecinătatea mall-ului, care urmează să fie finalizat în scurt timp! La fața locului a avut loc și o conferință de presă în cadrul căreia primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan a prezentat toate detaliile tehnice referitoare la noua investiție  care va schimba foarte mult aspectul urbanistic al zonei.

Potrivit edilului orașului vor fi 14.000 de metri pătrați de gazon, din cei 16.000 de metri cât este suprafața noului parc. Realizat din fonduri europene,  parcul va avea bibliotecă în aer liber, fântână arteziană, un mini – amfiteatru, loc de joacă pentru copii și trasee destinate bicicliștilor.

,,Ne aflăm în noul parc pe care administrația locală târgovișteană îl construiește aici, în fosta zonă UM Gară, lângă mall-ul comercial. Este  vorba despre o investiție pe fonduri europene, o investiție care vizează aproximativ 16.000 de metri pătrați. La acest moment sunt în faza de așternere a rulourilor de gazon, vreo 14.000 de metri pătrați de gazon.

De asemenea, această investiție presupune plantare a aproximativ 500 de arbori și arbuști, este o zonă cu totul și cu totul nouă, care până acum era neutilizată, degradată care pe fonduri europene iată că se transformă într-un parc, cu o bibliotecă în aer liber, cu fântână arteziană, cu un mini-amfiteatru, cu loc de joacă pentru copii, cu tot ceea ce este necesar pentru relaxare, pentru agrement, aici într-o zonă a municipiului Târgoviște care era până acum închisă”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.

De asemenea, edilul a vorbit și despre operațiunea de preluare de către Primăria Târgoviște, de la CJD, a drumului județean de la UM Gară, a sistemului de iluminat public și a tot ceea ce înseamnă rețele pe această zonă, pentru că inițial terenul a aparținut județului!

,,Mai trebuie să precizez că în ultima ședință de Consiliu Local, Primăria Târgoviște a solicitat preluarea Drumului Județean, a sistemului de iluminat public și tot ceea ce înseamnă rețele pe această zonă, astfel încât să ne putem ocupa de întreținerea drumului. În general, această zonă reprezintă rezultatul unui parteneriat dintre Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița. Aici a fost terenul Consiliului Județean Dâmbovița, transmis către Primăria Municipiului Târgoviște, pentru că numai noi eram eligibili de a accesa fonduri europene pentru realizarea acestui parc.

Am făcut lucrul acesta, CJD a realizat drumul, sistemul de iluminat public, rețelele le vom prelua, le vom întreține și vom face tot ceea ce putem ca această zonă să se mențină. Aici mă refer la calitatea străzii, la iluminatul public  și, de asemenea, să dezvoltăm și alte proiecte cum sunt blocurile ANL, precum și alte investiții majore de interes public”, a  completat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.

 


Distribuie articolul