Distribuie articolul

Chiar dacă a declarat în urmă cu un an că ,,,Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)… este o gogoașă’’,  președintele CJD, Corneliu Ștefan își susține afirmația, pe care o  consideră valabilă și în ziua de azi! Ceea ce l-a determinat pe șeful județului să declare acest lucru este minciuna de la care s-a plecat inițiat când s-a spus, de la cel mai înalt nivel, că România  va primi 80 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, ca în final să rămână  circa 30 de miliarde de euro.

,,Vă spuneam în urmă cu un an că PNRR este o gogoașă și îmi mențin ceea ce am spus. Când președintele Klaus Iohannis ieșea public și spunea că ,,gata s-a aprobat un proiect de 80 de miliarde de euro’’ am spus că este o gogoașă și așa a fost. Apoi Guvernul condus de Orban a ajuns la 40 miliarde de euro, Guvernul Cîțu a ajuns la 30 de miliarde de euro…  și nici până astăzi nu avem un draft de proiect depus din partea Guvernului către Comisia Europeană pentru aprobare.

Guvernul Cîțu, și nu în ultimul rând ministrul Ghinea, ministrul zero din punct de vedere al fondurilor europene, care nici până astăzi nu a fost în stare să autorizeze autoritățile de management, iau  în fiecare lună pentru salarii sporul de 50% privind proiectele cu fonduri europene.  Recent,  Italia tocmai a primit 25 de miliarde de euro prefinanțare pe acest program, pe acest mecanism PNRR.

Acest PNRR propus de reziștii de la USR și de incompetenții de la PNL nici până astăzi nu are aprobare, iar statele membre ale Uniunii Europene deja au început să dezvolte și să tragă bani europeni prin acest Program Național de Redresare și Reziliență. În final fac un apel către toți parlamentarii, ca prin mecanismele pe care le au, bineînțeles, în Parlamentul României, să se zbată pentru comunitățile locale și să ceară public și în plenul Parlamentului și la nivel național explicații pentru acest proiect de rectificare bugetară.

De ce județul Dâmbovița nu a primit niciun leu, ba din contră ne-au fost luați din bugetul CJD, 3820 mii de lei (38 de miliarde lei vechi), de ce CJD, la echilibrare, a primit zero, iar fiecare dâmbovițean, prin această rectificare, primește suma de 5,9 lei și nu în ultimul rând de ce d-ul prim ministru Cîțu ne-a uitat pe noi toți românii și în ultimul timp este preocupat de luptele interne din PNL, iar cei din USR de luptele interne dintre USR și PLUS.

Pe noi nu ne interesează luptele interne nici din PNL nici din USR PLUS, pe noi ne interesează să dezvoltăm comunitățile locale și să ducem la bun sfârșit proiectele pe care ni le-am asumat în fața dâmbovițenilor’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan la ultima conferință de presă de la PSD Dâmbovița.

 


Distribuie articolul