duminică, aprilie 19, 2026

Președintele CJD, Corneliu Ștefan face apel la toți parlamentarii de Dâmbovița să susțină amendamentele la buget care privesc achiziția de aparatură medicală la SJUT!

Must read

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan îi invită pe toți parlamentarii de Dâmbovița să susțină amendamentele la buget pregătite de demnitarii social democrați care privesc achiziția de aparatură performantă la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Astfel de intervenții au existat și în anii precedenți, iar datorită amendamentelor depuse la legea bugetului de stat de parlamentarii PSD, care au fost aprobate, SJUT beneficiază de aparatură medicală ultramodernă care a salvat deja mii de vieți.

,,Suntem în plină procedură de depunere a amendamentelor la Legea Bugetului de Stat, iar până duminică, la ora 17:00, fiecare parlamentar de Dâmbovița trebuie să spună clar ce susține.

Alături de parlamentarii PSD Dâmbovița, am pregătit și de această dată amendamente importante pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru achiziția de aparatură medicală performantă. Nu cerem privilegii și nu inventăm pretexte. Cerem ceea ce este necesar pentru sistemul de sănătate din județul nostru.

De aceea, apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente. Nici tăcerea, nici absența, nici fuga după explicații nu mai merg când vorbim despre astfel de subiecte.

În ultimii ani, astfel de amendamente depuse alături de parlamentarii PSD Dâmbovița au fost aprobate, iar rezultatele se văd deja în sistemul medical dâmbovițean: mamograf digital, echipament RMN, aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive în Laboratorul de Toxicologie al SJUT și finanțare pentru aparatul angiograf, care deja a salvat sute de vieți în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

În același timp, datorită acestor amendamente, anul trecut, Spitalul Orășenesc Pucioasa a primit finanțare pentru modernizarea unității medicale, astfel încât pacienții din zonă să beneficieze de condiții mai bune de tratament.

Când ne referim la sănătatea oamenilor, nu există loc pentru calcule politice. Există doar obligația de a vota correct’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article