Publicitate

PJDL ajunge la Găești: Investiții de aproximativ 15 milioane de lei pentru modernizarea cartierelor Cuza Vodă și Unirii

Must read

Un parteneriat în premieră pentru orașul Găești va permite realizarea unor investiții importante în infrastructura locală. Astăzi, primarul orașului, Alexandru Iorga, a semnat două contracte de asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 15 milioane de lei. Potrivit edilului, este vorba despre o colaborare realizată pentru prima dată în istoria orașului, prin care administrația locală beneficiază de sprijinul Consiliului Județean pentru rezolvarea unor probleme mai vechi ale comunității și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor.

Cele două proiecte vizează modernizarea a două zone importante din Găești: Zona Cuza Vodă, unde valoarea investiției este de 7.412.535,35 lei, și Zona Unirii, pentru care a fost alocată suma de 7.326.759,65 lei. Prin aceste contracte, administrația locală face un pas important în direcția dezvoltării orașului, iar parteneriatul cu Consiliul Județean Dâmbovița demonstrează importanța colaborării instituționale pentru implementarea unor proiecte de care comunitatea are nevoie. Investițiile reprezintă o nouă etapă în procesul de modernizare a orașului Găești, cu beneficii directe pentru locuitorii celor două cartiere.

,,Proiectele vizează modernizarea completă a zonelor de blocuri: partea carosabilă, parcări, trotuare, alei și spații verzi. Ne propunem să amenajăm aceste cartiere astfel încât să fie mai bine organizate, mai sigure și mai plăcute pentru cei care locuiesc aici. Știu că găeștenii așteaptă de mult timp asemenea lucrări. Sunt nevoi firești, pe care le întâlnim zi de zi și care merită atenția noastră. Îmi doresc ca fiecare investiție să aducă o îmbunătățire reală în viața oamenilor, iar rezultatele să vorbească de la sine.

Îi mulțumesc domnului Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru încredere, deschidere și susținere. Mă bucur că avem alături un partener care înțelege nevoile comunității noastre și care arată, prin implicare, că și Găeștiul contează! Mai sunt multe de făcut, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste proiecte la bun sfârșit, cu seriozitate, grijă pentru fiecare leu investit și respect față de cetățeni. Nu putem schimba totul peste noapte, dar putem face în fiecare zi câte ceva pentru ca Găeștiul să arate așa cum ne dorim cu toții!’’, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article