Astăzi la Primăria Târgoviște a avut loc un eveniment important pentru comunitatea locală! Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, au semnat 3 contracte de finanțare în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală Dâmbovița! Valoarea totală a investițiilor este de 39.509.472,33 lei, inclusiv TVA și vizează modernizarea si reabilitarea rețelei stradale din municipiul Târgoviste, cu referire la străzile Nicolae Dobrin, Profesor Cornel Popa (tronsonul de legatură cu Drumul de Centură), Coconilor, Bulevardul Regele Carol I (ramura adiacentă), Oituz, Vidin, Prisecii, Înfrățirii, Lamâiței, Calea Ploiesti (tronson I), Petru Cercel (tronsonul dintre Calea Bucuresti si Calea Ploiesti), drumul de legatura intre Calea Bucuresti si Cimitirul Sarbilor, 1 Mai, Crangului nr. 8 (Cartierul Spaniol), Pandurilor, Gimnaziului, ramură adiacentă si amenajare intersectie cu sens giratoriu Bulevardul I.C. Bratianu – str. Petru Cercel.

„Astăzi este vorba despre semnarea a trei contracte de finanțare, care vizează mai multe investiții în municipiul Târgoviște, în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală. Vreau să-i mulțumesc, pe această cale, domnului președinte al Consiliului Județean pentru faptul că ne sprijină foarte mult în cadrul acestor investiții și pentru parteneriatul deosebit pe care îl avem pe foarte multe planuri în municipiul Târgoviște. Discutăm, așa cum spuneam, despre trei investiții importante, cu o valoare totală de peste 39 de milioane de lei. Vorbim de modernizarea străzilor, de reabilitarea sau realizarea trotuarelor, de refacerea rețelei de preluare a apelor pluviale, a iluminatului public, și a spațiului verde, dar și de extinderea rețelei de alimentare cu apă sau a celei de canalizare menajeră!
Discutăm despre modernizarea unor străzi din municipiul Târgoviște, despre extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare. De asemenea, discutăm despre realizarea unor facilități în zona Complexului Turistic de Natație Târgoviște, mai exact construirea unui drum, a unei parcări cu 120 de locuri și a unui podeț. Toate acestea sunt necesare în vederea valorificării infrastructurii sportive și de agrement din zona respectivă. Așadar, este vorba despre un proiect foarte important, un complex de proiecte de natură să contribuie la dezvoltarea municipiului Târgoviște”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

„Astăzi am început un tur de forță pentru semnarea de contracte prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, în al șaselea an al acestui program unic în România, un proiect pe care l-am început în anul 2020, împreună cu toate comunitățile din județul Dâmbovița. Așa cum a spus domnul primar al municipiului Târgoviște, aici semnăm trei contracte. Am mai avut un contract în urmă cu trei ani, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, pentru municipiul Târgoviște. În total, avem patru contracte pentru municipiul Târgoviște: unul finalizat și trei pe care le semnăm astăzi. Spre deosebire de primele cinci sesiuni, de primii cinci ani, astăzi am schimbat puțin paradigma semnării contractelor. Am ales, împreună cu colegii mei, cu domnul vicepreședinte Antonel Jîjîie și cu secretarul general al județului, domnul Dan Popa, să mergem în fiecare primărie pentru a semna aceste contracte de asociere, aprobate prin hotărâri ale Consiliului Județean.
Vreau să îi asigur încă o dată pe toți târgoviștenii, așa cum a spus și domnul primar al municipiului Târgoviște, de sprijinul nostru pentru proiectele pe care le-a gândit domnul primar și pe care le finanțăm împreună, prin asocierea dintre Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița. Și, nu în ultimul rând, vreau să îl felicit și să îi mulțumesc domnului primar Daniel Cristian Stan pentru toate proiectele pe care le realizează pentru comunitatea târgovișteană”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.









