Municipiul Târgoviște continuă investițiile menite să crească eficiența energetică a clădirilor de locuințe și să îmbunătățească nivelul de confort al cetățenilor. Aproximativ 4.000 de apartamente sunt incluse în programele de reabilitare termică aflate în derulare, unul dintre cele mai ample demersuri de acest tip realizate la nivel local în ultimii ani. Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, situația actualizată a investițiilor destinate creșterii eficienței energetice a blocurilor de locuințe. Potrivit edilului, valoarea totală a proiectelor aflate în implementare se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.
În ceea ce privește repartizarea investițiilor pe programe de finanțare, o componentă importantă este reprezentată de proiectele derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde valoarea finanțării se ridică la aproximativ 50 de milioane de lei. Prin aceste proiecte sunt vizate 450 de apartamente, pentru care lucrările de modernizare energetică au fost deja recepționate sau se află în etapa finală de recepție. Pe Programul Regional Sud Muntenia, finanțările în valoare de circa 50 milioane de lei vizează reabilitarea termică a 400 de apartamente, incluse în proiecte aflate în plin proces de execuție. PROGRAMUL NAȚIONAL MULTIANUAL dispune de o finanțare de aproape 300 de milioane de lei.
Programul de reabilitare termică are ca obiective principale reducerea consumului de energie, diminuarea costurilor de întreținere pentru locatari, creșterea confortului termic și îmbunătățirea aspectului urban al municipiului. Totodată, investițiile contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă și la reducerea emisiilor de carbon.

,,Au fost multe întrebări din partea târgoviștenilor referitoare la programele de reabilitare termică derulate de administrația locală. Ne aflăm la blocul A4 și discutăm despre un proiect important de renovare energetică a blocurilor din municipiul Târgoviște. Avem, de fapt, două paliere importante de finanțare. Primul este prin PNRR, unde discutăm despre proiecte în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei. Al doilea este prin Programul Regional Sud-Muntenia (PRSM), unde avem, de asemenea, proiecte în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, aflate în plină desfășurare.
Totodată, prin Programul Național de Renovare Energetică și Reabilitare Termică a Blocurilor de Locuințe, avem proiecte care vizează aproximativ 4.000 de apartamente din municipiul Târgoviște, cu o valoare totală de aproximativ 300 de milioane de lei. Deja am depus cereri de finanțare pentru blocurile E, în valoare de aproape 30 de milioane de lei, și avem, repet, proiecte în valoare de 300 de milioane de lei pe acest program național.
Primăria Târgoviște asigură și facilități importante, întrucât contribuțiile care revin asociațiilor de proprietari și locatarilor pot fi eșalonate pe o perioadă de 10 ani. De asemenea, acordăm facilități în funcție de venitul pe membru de familie, astfel încât contribuția să fie cât mai redusă. Repet: 50 de milioane de lei prin PNRR, aproximativ 50 de milioane de lei prin PRSM și încă aproximativ 300 de milioane de lei prin Programul Național, proiecte aflate în diferite stadii de implementare. Avem aproximativ 80 de blocuri pregătite pentru depunerea cererilor de finanțare, imediat ce Ministerul Dezvoltării va lansa programul. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai curând.

Mai am câteva precizări importante. În primul rând, Primăria Târgoviște nu poate reabilita termic blocurile din municipiu dacă nu există asociații de proprietari. Aceasta este o condiție sine qua non. În al doilea rând, asociațiile de proprietari, împreună cu proprietarii apartamentelor, trebuie să depună documentația pusă la dispoziție de către primărie și să o completeze corespunzător. Spun acest lucru pentru că vreau să fiu foarte bine înțeles: nici blocul din spatele meu și nici celelalte zece blocuri la care lucrăm nu sunt proprietatea administrației locale. Prin urmare, nu putem interveni și realiza lucrări fără mandatul expres acordat, potrivit legii, de către asociațiile de proprietari.
În prezent avem trei situații:
- Blocuri pentru care documentațiile au fost depuse și sunt în regulă, iar lucrările sunt deja în desfășurare.
- Blocuri pentru care documentațiile sunt complete și pentru care se lucrează la proiectare, urmând să intre la finanțare în acest an, anul viitor sau în următorii trei ani.
- Blocuri sau scări de bloc pentru care nu au fost depuse documentațiile, însă locatarii întreabă de ce primăria nu realizează reabilitarea.
Răspunsul este simplu: nu putem interveni deoarece respectivele imobile nu sunt proprietatea primăriei, ci proprietăți private, iar legea impune existența unui mandat acordat de asociațiile de proprietari. Mai există situații în care ni se spune că nu există asociații de proprietari. Repet: existența unei asociații de proprietari este o condiție obligatorie pentru accesarea finanțărilor, atât prin fonduri europene – fie că vorbim despre PNRR sau PRSM –, cât și prin Programul Național de Reabilitare Termică a Blocurilor de Locuințe.
Așa stau lucrurile. Nu vom lăsa pe nimeni în urmă. Toate documentațiile complete pe care le avem, întocmite cu sprijinul și îndrumarea noastră, vor intra în etapa de proiectare și, pe măsură ce vor fi disponibile finanțările, vor începe lucrările la toate aceste unități locative. Repet, discutăm despre aproximativ 4.000 de apartamente care vor intra în programele de reabilitare, pe lângă cele la care se lucrează deja.
Există dificultăți? Da. Trebuie să menționez faptul că blocurile sunt locuite în continuare în timpul lucrărilor și, inevitabil, apar unele probleme. Constructorul va remedia toate eventualele deficiențe. Nu vom semna niciun proces-verbal de recepție până când toate prejudiciile produse de constructor nu vor fi remediate, iar cetățenii vor fi despăgubiți pentru eventualele daune.

Aici, lucrările au mers foarte bine. Avem finalizate blocurile X, blocurile G și blocurile J. Se lucrează la alte obiective din Micro VI și, de asemenea, sunt lucrări în desfășurare și în Micro V. Practic, în tot orașul avem astfel de proiecte. Nu se lucrează doar într-o anumită zonă, ci peste tot acolo unde oamenii și asociațiile de proprietari s-au mobilizat și au pus la dispoziție documentațiile necesare. Pe fondurile europene stăm foarte bine, atât pe PNRR, cât și pe PRSM. Programul național este ceva mai dificil deoarece depinde de alocările bugetare de la nivel central. Dacă bugetul se aprobă târziu, procedurile durează: trebuie organizate licitații, semnate contracte și, de multe ori, lucrările ajung să înceapă efectiv în anul următor. Cu răbdare, perseverență și respectarea tuturor procedurilor, vom reuși să rezolvăm și această problemă.
În ceea ce privește școlile, grădinițele, creșele, străzile, parcurile și alte obiective publice, acestea sunt proprietatea municipiului Târgoviște și pot fi modernizate direct de către administrația locală. În cazul blocurilor de locuințe, însă, nu putem interveni fără respectarea condițiilor legale. De aceea îi sfătuiesc pe târgovișteni să se intereseze de situația asociațiilor de proprietari. Dacă acestea nu există, trebuie înființate, deoarece reprezintă o condiție obligatorie pentru accesarea programelor de anvelopare și reabilitare termică.
Rezultatele sunt vizibile: blocurile arată foarte bine, iar lucrările contribuie și la reducerea costurilor cu întreținerea și energia. Este nevoie de un parteneriat între primărie, asociațiile de proprietari și proprietarii de apartamente. Altfel, nu vom reuși și nici nu putem interveni legal. Totodată, vreau să clarific un aspect care nu a fost întotdeauna bine înțeles: obligația de întreținere a blocurilor nu aparține primăriei. Proprietarii apartamentelor sunt titularii dreptului de proprietate asupra locuințelor și coproprietari asupra părților comune ale imobilului: scări, subsoluri, instalații, fațade și alte elemente comune.
Până acum nu am aplicat măsuri sancționatorii, însă, în măsura în care vom pune la dispoziție oportunități de finanțare și nu vom vedea implicare din partea asociațiilor de proprietari, vom utiliza și instrumentele prevăzute de lege. Asociațiile de proprietari trebuie să se implice nu doar în administrarea curentă a blocurilor, ci și în programele de reabilitare termică, pentru că reprezintă un actor esențial fără de care aceste proiecte nu pot fi realizate. Primăria nu poate face singură acest lucru’’, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.









