Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga a fost cel care a citit marți, în plenul Camerei Deputaților, Moțiunea Simplă împotriva Ministrului Agriculturii, Petre Daea, intitulată ,,De la grânarul Europei la rușinea Europei’’! În moțiunea simplă inițiată de USR și Forța Dreptei ministrul Daea este acuzat că distruge cu bună știință agricultura românească, dar și că nu a reușit să obțină mai mulți bani de la Comisia Europeană pentru sprijinirea fermierilor în criza cerealelor ieftine din Ucraina. Moțiunea a picat la votul de miercuri, 19 aprilie, din Camera Deputaților, 174 de parlamentari votând ,,împotrivă’’, iar 83 ,,pentru’’.
,,Am citit ieri în Parlament Moțiunea Simplă împotriva Ministrului Agriculturii, Petre Daea, încercând să deschid ochii Coaliției PSDNL ce pare că doarme la fel cum o făcea în repetate rânduri, chiar în direct la TV, ministrul despre care fermierii spun răspicat că e „un bufon”. Catastrofa de la Agricultură trebuie să înceteze, căci România e sătulă de crize peste crize. De la prețurile care au „explodat” la raft la gestionarea sub orice critică a crizei de pestă porcină și până la cele 370 de obiecții și observații ale Comisiei Europene cu privire la Planul Național Strategic, scris întocmai de domnul Daea, acest minister a îndurat prea multe iar soluția e simplă: ministrul trebuie demis.
Firește, Petre Daea a venit în Plen cu un carnețel sub formă de jurnal în care a notat întreaga sa activitate. Ceea ce uită domnia sa e însă faptul că simpla prezență sau decizia de a întreprinde o acțiune nu înseamnă că aceasta va fi bine executată. E adevărat, domnul Daea a fost peste tot și în acest mandat al său. La fel de adevărat e însă și că, pe oriunde a mers, a reușit să provoace stricăciuni și pierderi greu de reparat, ajungând să fie considerat „un măscărici al agriculturii” întocmai de către oamenii pe care se laudă că a încercat să-i ajute.
PS: A venit și AUR în Plen, protestând. Atâta doar că protestul lor a fost mai degrabă unul rusofil, găsind prin această Moțiune un nou mijloc de a ataca Ucraina…’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.









