Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la cercetările efectuate în cadrul unor dosare penale, precum și cu privire la alegerile care urmează să se desfășoare în localitățile Braniștea și Cojasca, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița se află în permanență la datorie și intervin cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
În conformitate cu prevederile art. 299 din Codul de Procedură penală, _procurorul exercită supravegherea activităţii organelor de cercetare penală astfel ca niciun suspect sau inculpat să nu fie reţinut decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege._
Precizăm faptul că art. 336 din Codul de procedură penală prevede că _orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, iar plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală._
De asemenea, conform art. 53 din Codul de procedură penală, _judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind măsurile preventive, măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege, încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, procedura audierii anticipate și alte situaţii expres prevăzute de lege._
Menționăm că art. 303 alin. 2 din Codul de procedura penală prevede că *_organele ierarhic superioare ale poliției judiciare sau ale organelor de cercetare penală speciale nu pot da îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală_* , sens în care nu facem afirmații despre actele și măsurile dispuse în cadrul dosarelor penale.
Totodată, reiterăm faptul că în ceea ce privește organizarea alegerilor din data de 27 iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru ca procesul electoral să se desfășoare în cele mai bune condiții, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Subliniem faptul că polițiștii dâmbovițeni acționează cu echidistanţă şi profesionalism și manifestă toleranță zero în cazurile de încălcare a legii, luând măsurile legale.