Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan îi acuză pe liberali că au lăsat fără bani, la ultima rectificare bugetară, zeci de unități administrativ teritoriale din județ care acum au probleme cu acoperirea cheltuielilor de asistență socială! Corneliu Ștefan susține că peste 40 de primării conduse de edili social democrați au fost sărite ,,de la plată’’ de către liberali, iar cei care au primit câte ceva sunt la limita subzistenței.
,,La ultima repartizare către primăriile dâmbovițene, din 89, doar 39 de administrații locale au primit bani pentru finanţarea cheltuielilor necesare asigurării activităţii de asistenţă socială şi de protecţie a copilului. Cu alte cuvinte, de ce ar avea nevoie de bani restul de 50 de primării din județul nostru?
Actualii guvernanți stau și se bat pe ciolanul puterii, iar persoanele cu handicap, bătrânii care au nevoie de ajutor sau copiii instituționalizați contează prea puțin. Ei își văd de luptele politice pentru funcțiile pe care, mai ales acum, demonstrează că nu le merită. Primăriile, deja aflate în impas din punct de vedere financiar, au acum încă o problemă în plus: de unde vor scoate bani pentru asistența socială?
Mai mult decât atât! Liberalii au sărit de la plată mai mult de 40 din primăriile conduse de aleși ai PSD, iar acolo unde au dat bani, au dat la limita subzistenței. Îi pedepesc pe dâmbovițenii care au îndrăznit să nu-i voteze, pe cei care și-au dat seama ce hram poartă liberalii. Nu mai au niciun pic de rușine’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.