Conducerea SALROM a fost demisă! Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga salută decizia luată de ministrul Economiei, Radu Miruță, după dezastrul ecologic produs la Salina Praid care s-a prăbușit din cauza nepăsării celor care aveau obligația să administreze cu responsabilitate acest bun al statului, mai ales că salina era și singura sursă de venit a oamenilor din zonă.
,,Curățenie la Salrom. Profesioniști în locul pilelor. Statul român nu e al „băieților deștepți”. E al oamenilor cinstiți. Bravo, Radu Miruță’’, a fost reacția deputatului USR Dâmbovița, Daniel Blaga .

Ministrul Economiei, Radu Miruță a transmis că durat ceva timp pentru a lua decizia pentru că a fost nevoie de analize, negocieri și documente solide. ,,A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. Conducerea SALROM a fost demisă. Mai și închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală! Oricâte șmecherii ar încerca cei care s-au obișnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală – nu le mai merge!
La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale – a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot. Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă.
În locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști pe care i-am selectat pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au raspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului pentru a se implica în companiile de stat sau specialiști respectați in domeniile lor:
-un director executiv cu experiență în explorare geologică, din comunitatea locală;
-un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient;
-un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.
Două rapoarte – ale Corpului de Control al premierului și al Ministerului Economiei – arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. Mergem mai departe: în instanță, pentru recuperarea prejudiciilor și pentru pedepsirea celor vinovați. Fosta conducere a Salrom deja trimite avocați, amenință cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinți statul, nu ai doar beneficii, ai și responsabilități. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață – și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde.
Comunitatea din Praid nu e uitată. Pentru cei afectați de inundații, au fost puse la punct două scheme de ajutor: Una pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobați. A doua – pentru despăgubiri și costuri de reparații – este în desfășurare și vrem să îi extindem aria de aplicare. Bunul simț trebuie să revină în drepturi. Statul român nu e al ,,băieților deștepți’’. E al românilor cinstiți’’, a transmis Radu Miruță, ministrul Economiei.








