Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, lansează noi critici la adresa PSD și AUR, despre care spune că excelează în discursul politic, însă evită asumarea responsabilității guvernării. Liberalul susține că, dincolo de declarațiile publice, nu există acțiuni concrete care să demonstreze dorința celor două formațiuni de a prelua responsabilitatea executivă. Aurelian Cotinescu a ținut să explice, încă o dată, situația premierului interimar Ilie Bolojan, respingând ideea că acesta „se ține de scaun”. Potrivit deputatului PNL, Bolojan asigură doar interimatul, în conformitate cu prevederile legale, până la învestirea unui nou Guvern.
În opinia parlamentarului dâmbovițean, adevărata problemă este că nici PSD și nici AUR nu își doresc să își asume guvernarea. Cotinescu afirmă că AUR ar demonstra rapid lipsa de competență dacă ar ajunge la putere, în timp ce PSD, confruntat, în viziunea sa, cu o criză de lideri și de soluții, preferă să rămână într-o „opoziție comodă”. Deputatul liberal s-a declarat critic și față de poziționarea social-democraților în opoziție, susținând că aceasta este dificil de justificat în condițiile în care, potrivit afirmațiilor sale, PSD are în continuare „oameni plantați în instituțiile statului”, ceea ce îi conferă influență în administrație, chiar și din afara guvernării.
,,Atât tot auzim retorica PSD potrivit căreia Bolojan ,,se ține de scaun’’ și nu mai vrea să plece de la Palatul Victoria, o retorică ce găsește ecou într-o anumită zonă a societății. Acum adevărul… Ilie Bolojan este un premier demis care conduce cu titlu interimar un guvern demis. De ce nu poate pur și simplu să plece? Pentru că un Guvern demis rămâne în funcție pentru a asigura conducerea interimară a țării cu atribuții limitate până la învestirea unui nou guvern. Se evită astfel ca România să rămână neguvernată.
De ce nu se grăbește AUR să guverneze? Pentru că și-ar demonstra foarte repede incapacitatea de a conduce România, nu are suficienți oameni pregătiți, este măcinat de propriile diviziuni și produce foarte mult zgomot dar puține soluții. În opoziție, AUR își poate păstra mai ușor procentele electorale, evident.
De ce nu se grăbește PSD să preia guvernarea? După ce a contribuit la demiterea guvernului Bolojan, PSD ar fi trebuit în mod normal să formeze o nouă majoritate parlamentară. Lipsa de leadership și credibilitatea scăzută, inclusiv în relația cu AUR, au făcut însă ca toate planurile sale să eșueze lamentabil. PSD pur și simplu nu mai are lideri. Deși este împins de partid să preia guvernarea și să ajungă din nou la butoane, specific PSD, Sorin Grindeanu nu vrea să-și asume funcția de premier. Nu are soluții nici pentru formarea unei majorități parlamentare, nici pentru problemele reale ale României. Așa că a anunțat cu seninătate că PSD trece în opoziție. În opoziție dar cu oamenii săi vechi plantați în ministere, în instituțiile statului și în deconcentratele din județe. Așa speră PSD să recâștige voturile’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.









