Curtea Constituțională a respins astăzi sesizarea USR pe proiectul de lege privind măsurile fiscale pe care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament. Acum legea va merge la promulgare la președintele României, urmând să producă efecte. Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga a explicat acest eșec prin aceea că instituția care judecă aceste sesizări nu are cum să fie imparțială atâta timp cât judecătorii Curții Constituționale au fost numiți politic, iar o parte dintre ei beneficiază și de pensii speciale.
,,Pentru cei care încă nu știu: Curtea Constituțională, instituția în teorie imparțială, care trebuie să arbitreze deciziile Parlamentului atunci când acestea ridică semne de întrebare din punct de vedere constituțional sau etic, e compusă din judecători numiți…întocmai de către PSD și PNL. Surprinzător sau nu, 5 dintre cei 9 judecători actuali beneficiază de pensii speciale în prezent. Sperând la o judecată corectă, USR a atacat la CCR Legea Pensiilor Speciale. Pensiile speciale au rămas intacte. Ulterior, am atacat legea de creștere a taxelor, sperând ca măcar aici, în această perioadă grea pentru români, să existe acel minim de empatie. Nu s-a întâmplat asta. Sesizarea a fost respinsă, cel mai probabil la insistențele lui Marcel Ciolacu.
Sunt deja ani de când luptăm pentru o justiție corectă iar aceasta n-are cum să devină astfel decât dacă e independentă. CCR va fi imparțial doar atunci când presiunile politice nu vor mai fi posibile. Decizia de azi, cea care poartă semnătură la Marian Enache, ne arată încă o dată cât de important este să fim cu toții parte din această schimbare. E inadmisibil ca un „special”, de zeci de ani legat strâns de PSD, să aibă dreptul de a decide pentru sărăcirea a 19 milioane de oameni.
Anul viitor, la vot, aduceți-vă aminte că partidul și oamenii pentru care vă puneți ștampila poate avea puterea de a numi politic persoanele care vă pot influența în mod decisiv și negativ, viața. Sau nu. Alegerea trebuie să fie a noastră, a tuturor’’, a transmis astăzi deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.










