Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a susținut, la sfârșitul anului recent încheiat, că 2023 a fost anul în care rezultatele muncii administrației județene, dar și ale tuturor dâmbovițenilor, se văd aproape în fiecare localitate a județului! A mai spus Corneliu Ștefan că, în urmă cu trei ani, a promis locuitorilor județului Dâmbovița că le va fi alături și că va face tot ceea ce ține de domnia sa pentru a schimba și îmbunătăți viața dâmbovițenilor sprijinind fiecare comună, oraș și municipiu în care aceștia trăiesc.
,,Și am reușit acest lucru! Culegem acum roadele a ceea ce am semănat în ultimii ani! Sănătatea oamenilor a fost principala mea grijă, iar în 2023 s-au făcut cele mai mari investiții în sistemul sanitar din județul Dâmbovița. Infrastructura de drumuri, apă și apă uzată au fost în atenția mea pentru că avem nevoie de drumuri moderne, dar și de condiții de trai mult mai bune în satele și comunele noastre. Am reușit să deblocăm modernizarea a trei drumuri naționale care vor transforma viața economică a județului Dâmbovița. Educația a fost o altă prioritate a mea! Zeci de școli vor avea dotări și echipamente de ultimă generație, așa cum merită fiecare copil din acest județ, iar mii de elevi navetiști vor ajunge în siguranță la orele de curs cu microbuze noi. Și este doar o mică parte a ceea ce am făcut în anul pe care îl încheiem, lucruri bine făcute de care suntem mândri!’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.
De asemenea, acesta a ținut să precizeze că 2024 va fi cel puțin la fel de bun ca 2023! ,,Nu este o simplă promisiune! Este o certitudine și nu voi lăsa pe absolut nimeni, prin jocuri mărunte în goana către nicăieri, să pună piedici unor proiecte care, odată implementate, vor face din județul Dâmbovița centrul acestei regiuni. Dâmbovița, un județ cu oameni harnici și cu un potențial economic uriaș, a fost ținut prea mult timp într-un con de umbră! Am reușit însă să demonstrăm tuturor că aici lucrurile s-au schimbat radical în ultimii trei ani și că acest județ a intrat pe drumul cel bun! Mulțumesc fiecărui dâmbovițean în parte pentru sprijinul acordat! Tocmai de aceea, vă asigur că, și în 2024, dar și în anii care îi vor urma, vom continua să muncim împreună pentru dezvoltarea județului nostru! Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face tot ceea ce este mai bun pentru Dâmbovița. Noul An să vă aducă sănătate, bucurii și liniște în case! La Mulți Ani, Dâmbovița! La Mulți Ani, dâmbovițeni!’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.








