Contracte noi semnate astăzi cu Administrația Fondului de Mediu! La Consiliul Județean Dâmbovița, în cadrul unei conferințe de presă, a fost semnat contractul de finanțare pentru Programul Microbuze Electrice, prin care forul administrativ județean va achiziționa în perioada următoare 17 microbuze școlare: 9 electrice și 8 hibride în valoare totală de 25 milioane de lei. Aceste microbuze moderne vor ajunge în 17 comune din județul Dâmbovița și vor facilita transportul elevilor către unitățile de învățământ. Tot în cadrul conferinței de presă de astăzi, a fost semnat și contractul de finanțare în valoare de 12,7 milioane de lei în cadrul Programului ,,Prima Conectare”, finanțat din PNRR cu Compania de Apă Târgoviște – Dâmbovița, prin care 1.361 de familii din 24 de comune din județul Dâmbovița vor fi racordate la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare. Acest program se adresează persoanelor vulnerabile, celor care au un venit de sub 1.700 de lei pe membru de familie.

,,Împreună cu Administrația Fondului pentru Mediu, cu domnul președinte Laurențiu Neculaescu, semnăm contractul de finanțare prin care Consiliul Județean va achiziționa 17 microbuze școlare, dintre care 9 electrice și 8 hibrid. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 25 milioane de lei, iar aceste microbuze vor ajunge în localitățile Bărbulețul, Brănești, Lucieni, Conțești, Niculești, Nucet, Ocnița, Petrești, Petroșița, Pucioasa, Răcari, Râul Alb, Sălcioara, Șotânga, Valea Lungă, Valea Mare și Vișinești. În perioada următoare vom scoate la licitație aceste microbuze și vom dota școlile din localitățile respective, săptămâna viitoare se vor scoate la licitație publică. De asemenea, în acest moment sunt în proces de licitație publică cele 31 de microbuze electrice, de 8 plus 1 și 16 plus 1, în valoare de 30 de milioane de lei, contracte semnate lunile trecute. Pentru acest proiect, finanțarea este asigurată prin PNRR, iar localitățile beneficiare sunt următoarele: Conțești, Moroeni, Ludești, Băleni, Cornețelu, Gura Ocniței, Dragodana, Hulubești, I.L.Caragiale, Tărtășești, Cândești, Ciocănești, Cobia, Cornești, Crângurile, Iedera, Pietrari, Poiana, Potlogi, Runcu, Ulmi Văcărești, Vișina, Voinești, Aninoasa, Buciumeni, Gura Foii, Malu cu Flori, Mănești, Tătărani și Vlădeni… Tot astăzi (n.n. ieri) semnăm pentru programul Prima Conectare prin Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, reprezentată de directorul Liviu Stoica. Programul Prima Conectare este unul deosebit de util și așteptat de mult timp. Astăzi, cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu, 466 de gospodării vor fi branșate la rețeaua de alimentare cu apă, 268 de gospodării vor fi racordate la rețeaua de canalizare și 627 de gospodării vor fi branșate la rețeaua de alimentare cu apă și racordate la rețeaua de canalizare. Această etapă a programului din județul Dâmbovița are o valoare de 12,7 milioane de lei. Vreau să specific că am mai avut o etapă prin care 2666 de gospodării a fost branșate la rețeaua de alimentare cu apă și au fost racordate la rețeaua de canalizare. Valoarea totală a proiectului anterior a fost de 25 milioane de lei”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Este un program început în luna septembrie anului trecut, unde Administrația Fondului Pentru Mediu a alocat un buget de 600 de milioane total finanțare. Consiliul Județean Dâmbovița va beneficia de o finanțare de 100%. Deci din cei 25 de milioane de lei, absolut toți banii sunt eligibili, nu aveți niciun fel de contribuție în cadrul acestui proiect. Sperăm, odată cu achiziționarea acestor microbuze, ca pe lângă un mediu mai puțin poluant și achiziționarea de microbuze mai prietenoase cu mediul înconjurător, să beneficieze și copiii de un transport civilizat și decent către unitățile de învățământ… Așa cum a menționat și domnul președinte, Corneliu Ștefan, e prima dată când semnăm un contract de finanțare cu Consiliul Județean, a venit și rândul Consiliului Județean să fie beneficiarul unui finanțări din partea Administrației Fondului Pentru Mediu. Este un program început în luna septembrie anului trecut, unde Administrația Fondului Pentru Mediu a alocat un buget de 600 de milioane total finanțare. Consiliul Județean Dâmbovița va beneficia de o finanțare de 100%. Deci din cei 25 de milioane de lei, absolut toți banii sunt eligibili, nu aveți niciun fel de contribuție în cadrul acestui proiect. Sperăm, odată cu achiziționarea acestor microbuze, pe lângă un mediu mai puțin poluant și achiziționarea de microbuze mai prietenoase cu mediul înconjurător, să beneficieze și copiii de un transport civilizat și decent către unitățile de învățământ… Așa cum ați menționat și dumneavoastră, pentru cel de al doilea contract, cu Prima Conectare, este un program care are finanțare din PNRR. Suntem la treia sesiune de finanțare. Operatorul de la Dâmbovița a mai beneficiat o dată de finanțare. Acum este runda a doua, dacă mai există persoane vulnerabile, pentru că aici discutăm de un program care se adresează persoanelor vulnerabile, cei care au venit sub 1.700 de lei pe membru de familie, doar aceia pot fi beneficiarii acestui program. Dacă operatorul mai identifică și alți beneficiari, așteptăm cu interes și la o nouă rundă de finanțare, pentru a putea consuma cât mai mulți bani și pentru a putea branșa cât mai mulți oameni vulnerabili la resursele de apă și canalizare’’, a declarat Laurențiu Neculaescu, președintele AFM.











