sâmbătă, mai 2, 2026

Publicitate

Consiliul Județean Dâmbovița este pregătit să sprijine financiar orice acțiune de combatere a violenței, inclusiv achiziția de aparate drug test…

Must read

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, împreună cu prefectul județului Dâmbovița Claudia Gilia și primarul municipiului Târgoviște Daniel Cristian Stan, a discutat cu reprezentanții mai multor instituții și organizații dâmbovițene despre modul în care autoritățile  locale pot fi de ajutor în demararea sau susținerea de campanii de prevenire, dar și de conștientizare a faptelor care pot afecta liniștea comunitățiilor.

,,Am convenit că este nevoie de un plan de măsuri clare de combatere, printre altele, a violenței, cyberbullyingului, a consumului de alcool și a substanțelor halucinogene. Consiliul Județean Dâmbovița este pregătit să sprijine financiar orice acțiune, inclusiv achiziția de aparate drug test, care va duce la diminuarea și, de ce nu, chiar stoparea unor astfel de probleme.

Le mulțumesc pentru participarea la aceste discuții reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor Dâmbovița, Ariana Popescu, Ștefan-Adrian Cioroba, Ștefan-Luchian Petrescu și Simina Stanciu, domnului Marian Păiși, reprezentant în Dâmbovița al Federației Naționale a Părinților, coordonatorului Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, Nicoleta Bobe, managerului Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, inspectorului școlar general al Inspectoratul Școlar Județean, Adriana Tudose, directorului DSP Dâmbovița, Sorin Stoica, președintelui ATOP, Liviu Vasilescu, Pîrvu Denis, adjunct al Șefului Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, colonel Matei Mihai, precum și procurorului-șef al biroului teritorial DIICOT Dâmbovița, Adrian Ghirdoveanu’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article