duminică, mai 24, 2026

Publicitate

Concertul susținut de Trupa ,,Gândul Mâței’’ din Republica Moldova a încheiat Festivalul Babel 2025! La Teatrul Tony Bulandra Târgoviște începe pregătirea Festivalului Babel 2026 care va avea va temă TIMPUL!

Must read

Trupa ,,Gândul Mâței’’, din Republica Moldova a fost cea care a încheiat, aseară târziu, ediția a XIII –a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL – Târgoviște, dar nu înainte ca directorul artistic al Teatrului Tony Bulandra Târgoviște, selecționerul Festivalului Babel, actorul Liviu Cheloiu să mulțumească tuturor celor care au contribuit la reușita acestei ediții de colecție, în mod special celor care au finanțat Festivalul Babel, respectiv Primăria Târgoviște, Ministerul Culturii și sponsorii tradiționali.

A mai mulțumit Liviu Cheloiu voluntarilor inimoși care și de această dată au fost la înălțime, având o contribuție importantă la buna desfășurare a festivalului, dar și artiștilor veniți din peste 30 de țări care au creat 9 zile de conexiune totală la Târgoviște. Au fost 9 zile pline de teatru și cultură de calitate la Târgoviște, în fosta Capitală a Țării Românești, unde artiști veniți din toată lumea au prezentat peste 70 de evenimente care au constat în teatru, dans, muzică, film, expoziții , conferințe și ateliere.

Chiar dacă a căzut cortina peste cea de-a XIII –a ediție a Festivalului Babel -2025, echipa Teatrului Tony Bulandra Târgoviște începe pregătirea următoarei ediții, a XIV-a, de anul viitor, care are ca temă TIMPUL

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article