Publicitate

Centrul de zi pentru persoane vârstnice de la Potlogi a fost inaugurat astăzi, într-o zi importantă pentru județ și țară! Senatorul Titus Corlățean a vorbit despre însemnătatea zilei de 4 iunie!

Must read

Astăzi, la Potlogi, în prezența autorităților locale și județene, a fost inaugurat ,,Centrul de zi pentru persoane vârstnice’’, o construcție frumoasă  realizată în stilul brâncovenesc specific zonei! Investiția a fost realizată într-un timp record, în mai puțin de un an, iar lucrările au fost urmărite îndeaproape de primarul comunei Potlogi, Viorel Drăghici.  La inaugurarea ,,Centrului de zi pentru persoane vârstnice’’, eveniment inclus în cadrul ,,Zilelor Județului Dâmbovița’’  au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții  CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, prefectul județului Claudia Gilia, senatorul  Titus Corlățean, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, deputatul  Radu Popa, directorul adj al Gărzii de Mediu, Florin Bănică, președintele Organizației de Tineri PSD, Tudora Andrei, primari și candidați PSD din comunele limitrofe, cetățeni ai localității. Un sobor de preoți a oficiat slujba de sfințire a noului Centru de zi pentru vârstnici de la Potlogi.

,,Astăzi este o zi foarte importantă pentru comunitatea noastră pentru că întregim numeroasele obiective care s-au făcut până acum în comună cu un Centru de zi pentru persoane vârstnice destinat locuitorilor comunei Potlogi, cu așezământul acesta de la Vlăsceni. Îi mulțumesc președintelui CJD, Corneliu Ștefan,  în numele comunității Potlogi, pentru sprijinul necondiționat în modernizarea și dezvoltarea comunei noastre. În urmă cu un an aici erau ruinele unui dispensar medical și când nimeni nu mai credea și nu ne dădea nicio șansă, cu multă muncă, perseverență, ambiție și cu ajutorul firmei de construcții,  în 11 luni, am reușit să aducem acest obiectiv așa cum îl vedeți astăzi. Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice este un obiectiv care a costat 4 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei fonduri europene prin POR și 1,5 milioane  lei au fost suportați de la Consiliul Local. Toți locuitorii comunei au acces în acest centru, nu numai cei din Vlăsceni. Serviciile asigurate de acest centru constă în recuperare, relaxare, recreere, socializare, control medical pentru seniorii comunei noastre…. De asemenea, vreau să mulțumesc celor care ne-au sprijinit și s-au implicat în finalizarea acestui proiect. Încep cu Consiliul Județean Dâmbovița, Consiliul Local Potlogi, Primăria Potlogi și Firma Design Studio și tuturor cetățenilor comunei. Astăzi acest obiectiv este al nostru, al comunității de la Potlogi. Fiind ,,Zilele Județului’’ vreau să urez  La mulți ani, dâmbovițenilor , La mulți ani, Dâmbovița’’, a transmis viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Potlogi, Viorel Drăghici.

Președintele Consiliului  Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a amintit că evenimentul  inaugural de la Potlogi are loc în aceeași zi,  4 iunie, când este  Ziua Județului Dâmbovița, când se împlinesc 512 ani de atestare documentară a județului  Dâmbovița. ,,Astăzi suntem deja la al doilea eveniment. La prima oră, împreună cu colegii mei, am semnat un proiect deosebit de important prin care reabilităm o clădire emblematică din județul nostru, Palatul Administrativ al Consiliului Județen Dâmbovița și al Prefecturii. Tot astăzi, la Potlogi, inaugurăm o investiție deosebit de importantă pentru comunitatea locală. Trebuie să-i mulțumim d-ului primar pentru ceea ce a făcut și pentru ce va face de acum încolo pentru comuna Potlogi. Mulțumesc Consiliului Local și locuitorilor comunei și vreau să vă asigur de tot respectul și de toată considerația noastră dar și de tot sprijinul de care d-ul primar are nevoie pentru dezvoltarea tuturor proiectelor pe care le-am gândit pentru comunitatea locală de la Potlogi. Doamne ajută. La mulți ani!’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele de Comisiei de Politică Externă din Senatul României  a felicitat autoritățile pentru investiția realizată în folosul seniorilor comunei, amintind totodată  despre importanța zilei de 4 iunie, care este și  Ziua Tratatului de la Trianon. ,,Cu sinceritate vreau să felicit echipa administrației de la Potlogi, pe d-ul primar Viorel Drăghici, echipa de consilieri locali pentru această nouă reușită. Ele sunt mult mai multe și sunt lucruri deosebite ridicate  în acești ani pentru interesul comunității locale din Potlogi într-adevăr cu un sprijin și o colaborare constantă, foarte bună cu CJD și președintele Corneliu Ștefan. Un Centru de zi pentru persoane vârstnice înseamnă în primul rând o șansă pentru cei în vârstă de a socializa, de a rămâne activi, de a rămâne implicați într-o viață socială și de a depăși limitele firești care decurg din vârsta respectivă pentru această existență la o anumită vârstă. Este un lucru deosebit, mult respect pentru conducerea Primăriei Potlogi pentru această reușită…. Doresc echipei de consilieri locali, echipei noastre, ideologic vorbind, continuitate și după 9 iunie pentru a face în continuare aceste lucruri deosebite pentru comunitatea locală. Felicitări.

Al doilea comentariu pe care vreau să-l fac este legat de ziua de  4 iunie, o zi importantă pentru județ, peste 5 secole de atestare documentară, care arată ceea ce înseamnă Dâmbovița, patrimoniul istoric, cultural, arhitectural. Iată un moment în care Dâmbovița se ridică, se construiește foarte serios și iată se și marchează Zilele Județului Dâmbovița sub conducerea CJD în această perioadă. Tot pe 4 iunie este o zi marcată prin lege în România, votată de Parlament nu o dată, ci de două ori, Am avut onoarea să inițiez această lege, Ziua Tratatului de pace de la Trianon, pentru că au trecut mai bine de 100 de ani de la momentul  în care printr-un tratat de pace, după primul război mondial, 16 Puteri aliate și învingătoare în primul război mondial, inclusiv România, în primul rând datorită bravurii Armatei Române și celor 850.000 de soldați, ofițeri, subofițeri români care au căzut, inclusiv din Potlogi, în primul război mondial pentru a putea permite acel 1 decembrie 1918. Extraordinar de mare unitate românească recunoscută însă internațional doi ani mai târziu, la 4 iunie 1920 prin Tratatul de pace de la Trianon. Această lege stabilește obligația depunerii de coroane la mormântul sau la monumentele soldaților căzuți în primul război mondial, arborarea drapelului național, slujbe religioase. Acest lucru noi facem în fiecare an la Potlogi. Felicitări d-ule primar Viorel Drăghici, felicitări colegilor și colegelor din această organizație pentru că și în acest an am marcat împreună la Monumentul Eroilor de la Potlogi o zi importantă, 4 iunie și mulțumesc și preacucernicilor părinți care au slujit astăzi. La mulți ani dâmbovițeni, pentru că sunt Zilele Județului Dâmbovița’’, a transmis senatorul Titus Corlățean, președintele de Comisiei de Politică Externă din Senatul României.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article