joi, aprilie 23, 2026

Alexandru Iorga, președinte PSD Găești: ,,Avem nu doar speranță, ci și garanția că drumul ocolitor care scoate traficul greu din Găești se va realiza’’! ,,Este un proiect istoric pentru Găești care nu se mai află în stadiul de dezbateri, ci într-o fază administrativă avansată’’!

Must read

Alexandru Iorga, președintele PSD Găești, candidatul social democraților la funcția de primar al orașului Găești a anunțat astăzi că proiectul Centurii Orașului Găești a intrat în linie dreaptă, lucrările au fost scoase deja la licitație, urmând ca până pe data de 15 aprilie să se depună ofertele. Potrivit liderului PSD Găești avantajul cel mai important al proiectului este că valorile de trafic se vor reduce substanțial în centrul orașului Găești, iar gradul de poluare se va diminua considerabil. De asemenea, Alexandru Iorga vede în centura Găești un pol de dezvoltare economică a zonei care va atrage noi investiții.

,,De data aceasta, pentru prima dată, avem nu doar speranță, ci și garanția că drumul ocolitor care scoate traficul greu din Găești se va realiza. Nu cum se întâmpla în urmă cu 10 ani când existau doar promisiuni pentru realizarea acestui proiect. Acest proiect aduce și beneficii pentru orașul Găești, și nu numai! Primul și cel mai important este că valorile de trafic se vor reduce substanțial în centrul orașului Găești. De asemenea, va fi sporită siguranța traficului, siguranța pietonilor, a șoferilor și nu vom mai avea înregistrate în mod frecvent accidente, în special la treceri de pieton, în care sunt implicați vârstnici și copii. Totodată, gradul de poluare se va diminua foarte mult. Vom respira aer curat și vom putea petrece mai mult timp în parcuri și în centrul orașului.

Nu în ultimul rând, centura va însemna dezvoltare economică, atragerea de noi investiții și crearea de locuri de muncă. Nu este exagerat să spunem, chiar dacă în prezent ne aflăm în precampanie electorală, că acesta este un proiect istoric pentru Găești care nu se mai află în stadiul de dezbateri, ci într-o fază administrativă avansată. Echipa PSD Dâmbovița, condusă de Corneliu Ștefan, a înțeles că puterea politică se concretizează în fapte pentru oameni și în proiecte. Vorbim despre proiecte la care nici nu visam acum 10 ani și care vor aduce transformă substanțiale în calitatea vieții fiecărui găeștean’’, a declarat Alexandru Iorga, președintele PSD Găești, candidatul PSD la funcția de primar al orașului Găești la conferința de presă de astăzi de la PSD Dâmbovița.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article