,,Sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Dâmboviţa”, în atenția reprezentanților JASPERS și ai Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene! Aceștia au fost prezenţi ieri la Târgoviște pentru a lucra împreună cu conducerea CJD şi specialiştii instituţiei, atât în cadrul forului administrativ judeţean, cât şi pe teren, astfel încât investiţia de realizare a instalaţiei de tratare a deşeurilor colectate separat să se deruleze în cele mai bune condiţii iar circuitul managementului deşeurilor în judeţul Dâmboviţa să se închidă.
JASPERS (Joint Assistance to Support Projects in European Regions) este un parteneriat de asistenţă tehnică între Comisia Europeană, BEI şi BERD ce acordă asistenţă tehnică ţărilor beneficiare de fonduri europene pentru pregătirea proiectelor majore, finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune.
,,Astăzi am lucrat alături de reprezentanți ai JASPERS și ai Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene la proiectul „Sistemul de management integrat al deșeurilor din județul Dâmbovița”. Datorită importanței și valorii acestuia, aproximativ 90.000.000 EURO, este pentru prima dată când JASPERS implică întreaga echipă în consultanța și asistența tehnică necesare implementării unei noi instalații, care va închide circuitul managementului deșeurilor în județul nostru.
Prin acest sistem, cu ajutorul fondurilor europene, ne propunem realizarea unei instalații de tratare a deșeurilor colectate separat, care conține: O instalație de tratare mecanică a deșeurilor reciclabile; O instalație de tratare mecanică a deșeurilor reziduale; O instalație de tratare biologică prin digestie anaerobă; O platformă de compostare; Un centru de colectare a deșeurilor speciale; Hală de tratare a deșeurilor textile și a deșeurilor voluminoase.
Sunt convins că, în urma vizitei de astăzi, atât la groapa de deșeuri de la Aninoasa, cât și la Șotânga, unde va fi construit sistemul, cel mai ambițios proiect privitor la gestionarea deșeurilor din județul nostru a făcut un pas uriaș înainte spre implementare, de ajutor fiind și programul de colectare selectivă demarat luna aceasta în Dâmbovița” , a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.













