La data de 15 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Crângurile, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințarea săvârșită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directă contra personalului medical, auxiliar sanitar, respectiv personalului nemedical care își desfășoară activitatea în unități publice ori private de asistență medicală, indiferent de forma de exercitare a profesiei, aflat în exercițiul funcțiunii.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 12 august a.c., în jurul orei 22:30, tânărul, în timp ce s-ar fi aflat în Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Orășenesc Găești, în calitate de pacient, ar fi manifestat un comportament agresiv și ar fi provocat distrugeri unor bunuri din incinta unității medicale.
Totodată, ar fi adresat amenințări cu acte de violență unui medic aflat în exercitarea funcțiunii, în vârstă de 53 de ani. De asemenea, prin faptele sale, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
Pe parcursul zilei de ieri, 16 august a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Găești în vederea dispunerii unei măsuri preventive, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: În cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.









