Județul Dâmbovița se află pe primul loc în Regiunea Sud-Muntenia în ceea ce privește valoarea proiectelor depuse, cu un portofoliu care depășește 1 miliard de euro. Performanța reflectă amploarea investițiilor pregătite și a proiectelor pentru dezvoltarea județului, dar și capacitatea administrațiilor locale și a mediului privat de a atrage fonduri pentru obiective importante. În ultimii ani, Dâmbovița a reușit să atragă circa 3 miliarde de euro, concretizate în proiecte și investiții care acoperă domenii esențiale pentru dezvoltarea județului: infrastructură rutieră, drumuri și centuri ocolitoare, rețele de apă și canalizare, modernizarea școlilor și spitalelor, transport public, eficiență energetică și numeroase alte investiții.
Sunt proiecte care schimbă, pas cu pas, infrastructura județului și creează premise pentru o dezvoltare economică și socială pe termen lung. De la marile investiții în infrastructura rutieră până la proiectele care vizează direct condițiile de trai ale oamenilor, volumul finanțărilor atrase arată o strategie de dezvoltare construită pe proiecte concrete. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, subliniază că rezultatele de astăzi nu au apărut peste noapte. În spatele miliardelor de euro atrase se află ani de muncă, proiecte pregătite, documentații elaborate și eforturi susținute pentru identificarea și obținerea surselor de finanțare.
Peste 1 miliard de euro în proiecte depuse și aproximativ 3 miliarde de euro în proiecte și investiții atrase reprezintă, în acest moment, dimensiunea financiară a dezvoltării Dâmboviței. Drumurile și centurile ocolitoare, apa și canalizarea, școlile, spitalele, transportul public și eficiența energetică sunt doar câteva dintre domeniile în care au fost direcționate aceste fonduri. Dincolo de cifre, miza acestor investiții este transformarea județului într-un teritoriu mai bine conectat, mai modern și mai atractiv pentru locuitori, pentru investitori și pentru mediul de afaceri.
,,Despre marile investiții din Dâmbovița se vorbește mult. Și e bine să se vorbească. Dar este la fel de important să nu uităm cum au ajuns aceste proiecte aici. Nu au apărut peste noapte. În spatele lor sunt ani de muncă, proiecte pregătite, documentații făcute, finanțări obținute, administrații locale și mediul privat care au tras pentru fiecare investiție.
Este o muncă făcută aici, în Dâmbovița, de primari, de echipele din primării, de Consiliul Județean, de mediul privat și de specialiștii care au dus proiectele de la idee până la finanțare și șantier. Iar rezultatele se văd și în cifrele oficiale. Dâmbovița este pe primul loc în Regiunea Sud-Muntenia ca valoare a proiectelor depuse, cu peste 1 miliard de euro.
Și nu vorbim doar despre județ. Dâmbovița are localități pe primul loc în regiune, în fiecare categorie:
* Târgoviște – locul 1 între municipiile reședință de județ, cu peste 86 milioane de euro valoare nerambursabilă a proiectelor depuse;
* Pucioasa – locul 1 între orașele regiunii, cu proiecte în valoare totală de peste 73 milioane de euro;
* Corbii Mari – locul 1 între comunele regiunii, cu proiecte în valoare de peste 14 milioane de euro.
Și exemplele pot continua. Iar meritul trebuie să rămână acolo unde a fost și munca. Atunci când punem cifrele cap la cap, vorbim despre aproximativ 3 miliarde de euro:
-Programul Regional Sud-Muntenia – peste 982 milioane de euro
-Infrastructură rutieră majoră – peste 665 milioane de euro
-POIM – 534 milioane de euro
-Programul Anghel Saligny – peste 280 milioane de euro
-PNRR – aproximativ 130 milioane de euro
-Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027 – peste 123 milioane de euro
-Compania Națională de Investiții – CNI – peste 195 milioane de euro
-Consolidarea clădirilor cu risc seismic – PNCCRS – peste 47 milioane de euro
-Școli Sigure și Sănătoase – aproximativ 13 milioane de euro
3 miliarde de euro înseamnă drumuri și centuri ocolitoare, apă și canalizare, școli, spitale, transport public, eficiență energetică și investiții pentru dezvoltarea localităților. În perioada următoare vom prezenta toate aceste investiții, program cu program, proiect cu proiect și localitate cu localitate. Cu cifre. Cu lucruri concrete. Pentru că dâmbovițenii trebuie să știe ce s-a făcut, cine a muncit pentru aceste proiecte și ce urmează.
PS: În timp ce noi muncim, pregătim proiecte, obținem finanțări și construim, alții se ocupă de campanii de imagine și încearcă să-și însușească meritele pentru lucruri la care nu au avut nicio contribuție reală’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.









