Cea de-a șaptea zi a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL a fost marcată de un moment festiv și emoționant, desfășurat în cadrul evenimentului „Întâlnirile BABEL”. Managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște, regizorul Mihai Constantin Ranin, totodată președinte al Festivalului BABEL, a primit Diploma de Excelență și Placheta de Membru de Onoare al Rotary Club Târgoviște, ca semn al aprecierii pentru implicarea sa activă și constantă în viața comunității, precum și pentru contribuția deosebită la promovarea culturii și a valorilor artistice.
Distincția i-a fost înmânată de Cătălin Pechea, președintele Rotary Club Târgoviște, care a fost însoțit de Ionel Marcu, preot și membru al organizației, alături de alți membri ai clubului. Prin această recunoaștere, Rotary Club Târgoviște evidențiază activitatea remarcabilă desfășurată de Mihai Constantin Ranin în slujba culturii și a comunității, contribuția sa fiind esențială la dezvoltarea și consolidarea prestigiului Festivalului BABEL, eveniment care a devenit un important reper pe harta culturală națională și internațională. Momentul a fost primit cu aplauze de participanți și a adăugat o notă specială unei zile dedicate dialogului, artei și întâlnirilor care definesc spiritul BABEL. Rotary Club Târgoviște este unul dintre sponsorii Festivalului Babel.

,,Am decis ca întâlnirea de astăzi să înceapă cu un moment special, cu o ceremonie. Ieri a avut loc un spectacol pe care l-am scris și regizat, iar discuțiile au vizat atât activitatea mea artistică, cât și cea managerială. Pentru mine, aceste roluri nu pot fi separate, deoarece scriu, regizez, pictez, realizez scenografii și mă implic în dezvoltarea teatrului. Cel mai mult îmi place să formez actori și să construiesc teatre. Dacă la ceremonia de deschidere sponsorul principal al festivalului a fost UniCredit Bank, astăzi îi avem alături de noi pe reprezentanții Rotary Club Târgoviște, unul dintre susținătorii acestui eveniment” , a declarat Mihai Constantin Ranin, managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.

Întrebat de Mihai Constantin Ranin, managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște de ce sponsorizează cultura și ce înseamnă Rotary Târgoviște pentru comunitate, Cătălin Pechea, președintele acestei organizații a răspuns: „Rotary Club Târgoviște este implicat în toate proiectele care țin de educație, cultură și artă la nivelul județului, deoarece acestea sunt domeniile care contribuie la formarea oamenilor și la dezvoltarea comunității. Ne implicăm în susținerea educației și a culturii pentru că acestea aduc bucurie și au un rol important în viața de zi cu zi. Considerăm că prin astfel de inițiative putem contribui la creșterea și consolidarea comunității… Tot ceea ce facem este realizat cu suflet și cu bucurie, fără a aștepta ceva în schimb. Ne bucurăm ori de câte ori avem ocazia să sprijinim comunitatea locală și proiectele valoroase desfășurate în Târgoviște și în județul Dâmbovița.
Rotary Club Târgoviște nu poate să ofere foarte mult oamenilor care sunt alături de noi de-a lungul timpului. Două dintre lucrurile pe care noi putem să le oferim este recunoștința și aprecierea noastră. Vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că ați fost alături de noi și ne-ați sprijinit. Noi de fiecare dată când am venit să vă cerem ajutorul, sprijinul și parteneriatul, nu ne-ați spus că se poate sau nu se poate, singurul lucru pe care l-ați spus a fost cum vă pot ajuta. În acest sens, eu și colegii mei vreau să vă mulțumesc și să vă urez multă sănătate și mult succes în continuare”, a declarat președintele Rotary Club Târgoviște, Cătălin Pechea.

„Rotary are o regulă pe care o consider foarte frumoasă: mandatul de președinte durează un singur an. Cred că Rotary este una dintre cele mai frumoase organizații din lume, nu doar prin regulile sale, ci și prin activitatea pe care o desfășoară, având ca principiu excelența în toate domeniile. Mai întâi am avut un parteneriat cu Teatrul «Tony Bulandra», iar ulterior și cu domnul Mihai Constantin Ranin. De ani de zile suntem parteneri ai Festivalului Babel și am colaborat constant cu teatrul, susținându-ne reciproc în proiectele desfășurate. Din când în când, Rotary Club Târgoviște oferă această distincție unor persoane care se implică activ în viața comunității și care aduc valoare orașului. Acesta este motivul pentru care acordăm astfel de recunoașteri celor care contribuie la dezvoltarea comunității locale”, a completat Ionel Marcu, preot și membru al Rotary Club Târgoviște.









