sâmbătă, mai 30, 2026

Publicitate

Senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob participă, la Washington DC, la lucrările primei conferințe mondiale dedicate Alianței Națiunilor Suverane

Must read

Senatorul dâmbovițean Ciprian Iacob face parte din delegația condusă de George Simion, președintele AUR, care a fost primită la Washington DC de congresswoman Anna Paulina Luna, în cadrul unei conferințe internaționale dedicate reflecției asupra suveranității și cooperării între națiuni. Evenimentul, organizat pe durata a trei zile și reunind reprezentanți din peste 50 de state, se desfășoară sub egida Alianței Națiunilor Suverane, iar lucrările conferinței sunt coordonate de Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților a Statelor Unite. Senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob a catalogat evenimentul ca fiind unul istoric prin faptul că reprezentanți din peste 50 de state s-au reunit pentru a consolida un front comun al demnității naționale. De asemenea, Ciprian Iacob a evidențiat că prezența delegației AUR, la invitația partenerilor conservatori, reconfirmă locul pe care România îl ocupă la masa unde se discută viitorul unei arhitecturi internaționale bazate pe state suverane.

,,Dialogul s-a desfășurat într-un cadru cordial și substanțial, prilejuind un schimb de idei privind consolidarea relațiilor transatlantice și importanța unei reprezentări politice autentice. În acest spirit, considerăm că România trebuie să cultive relații impecabile și echilibrate cu toate marile puteri ale lumii, în deplin acord cu interesele sale naționale și cu responsabilitatea sa în arhitectura democratică internațional. Suntem onorați să ne aflăm astăzi în capitala Statelor Unite ale Americii, răspunzând invitației oficiale a membrilor Congresului american, pentru a participa la un eveniment de o anvergura fără precedent. Lucrările primei conferințe mondiale dedicate Alianței Națiunilor Suverane au început oficial, iar România este prezentă. Este un moment istoric: reprezentanți din peste 50 de state s-au reunit sub egida Președintelui Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, pentru a consolida un front comun al demnității naționale.

Prezența noastră aici, la invitația partenerilor noștri conservatori, reconfirmă locul pe care România îl ocupă la masa unde se discută viitorul unei arhitecturi internaționale bazate pe state suverane. Mesajul transmis de gazda noastră, congresswoman Anna Paulina Luna, a fost unul de o claritate remarcabilă: „această alianță nu este doar o alternativă, ci un scut necesar în fața agendei globaliste de la Davos. Agenda noastră este una singură: SUVERANITATEA, fundamentul pe care orice națiune liberă trebuie să își clădească viitorul.” Participăm la aceste dezbateri cu responsabilitatea de a cultiva relații externe impecabile, bazate pe reciprocitate și pe interesul național românesc. Nu este vorba doar despre diplomație, ci despre datoria de a asigura o reprezentare politică autentică într-o arhitectură internațională ce trebuie să rămână democratică și policentrică. ​Rămânem angajați în acest dialog strategic, mândri să purtăm tricolorul într-un for care pune preț pe identitate, tradiție și independență decizională’’, a transmis senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article