„Am ajuns de râsul lumii”, iată că se adeverește! O spune senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob care cere o mare mare implicare a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în gestionarea relațiilor cu Ucraina și Rusia, pentru ca cetățenii români să beneficieze de o protecție reală în aceste țări! Totul a plecat de la cazul celor doi tineri creatori de conținut, dar și de la situația în care s-a aflat un deputat AUR, care au fost umiliți în aceste state.
,,Ceea ce s-a întâmplat în Ucraina şi Rusia este greu de acceptat. Nu este posibil ca cetățeni români, fie că vorbim despre un deputat, fie despre o familie de tineri creatori de conținut, să fie supuși unor tratamente degradante, precum dezbrăcarea forțată și umilirea. Dincolo de statut sau notorietate, vorbim despre oameni și despre demnitatea lor, care nu poate fi negociată. Episoadele de acest fel transmit un semnal îngrijorător și creează percepția unei lipse de protecție reală pentru românii aflați în afara granițelor.
Se ridică o întrebare legitimă: este vorba despre excesele unor autorități străine sau despre o insuficientă implicare a Ministerului Afacerilor Externe în gestionarea relațiilor cu aceste state, astfel încât cetățenii români să beneficieze de o protecție reală și efectivă? Românii trebuie să știe că, indiferent unde se află, nu sunt singuri și nu pot fi tratați arbitrar. Relațiile bilaterale nu pot funcționa în absența respectului reciproc, iar demnitatea umană trebuie să rămână o linie roșie care nu poate fi depășită’’, a semnalat senatorul AUR Dâmbovița, Ciprian Iacob.








