vineri, mai 1, 2026

Publicitate

Deputatul PNL, Aurelian Cotinescu, de partea premierului Ilie Bolojan: ,,Curajul trebuie susținut, nu sabotat! Opinia publică înțelege cine vrea reforme și cine ține cu dinții de un sistem cu apucături fanariote’’!

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu a luat poziție publică în favoarea premierului Ilie Bolojan care este atacat din toate părțile atât de colegi de partid dar în mod special de social democrați, și nu numai, care îl vor plecat de la Palatul Victoria. Aurelian Cotinescu susține că Ilie Bolojan este omul momentului care trebuie susținut, nu sabotat, pentru că încearcă să oprească jaful public și să pună lucrurile la punct și pe principia corecte, după jaful public din ultimii 35 de ani.

,,De 35 de ani ne plângem că în România se fură, că banii publici sunt risipiți și că lucrurile nu merg cum ar trebui. Spunem că „nu se mai poate așa”, că hoția trebuie oprită și sancționată lipsa de eficiență!

Acum avem un om onest, bun administrator, care încearcă să oprească jaful public și să pună reguli corecte, însă vedem cum este atacat grosolan pentru că deranjează „mușuroiul” format 35 de ani de PSD.

Exact în acest moment se aud cel mai clar găștile care au prosperat perpetuând vechile obiceiuri, găști ce sunt dispuse la orice ca lucrurile să nu se schimbe.

Curajul trebuie susținut, nu sabotat. În momentele dificile, opinia publică înțelege cine vrea reforme și cine ține cu dinții de un sistem cu apucături fanariote. Iar atacurile PSD nu fac decât să confirme că direcția trasată de premierul Ilie Bolojan este corectă.

Ilie Bolojan face ceea ce mulți au evitat ani la rând: spune adevărul, ia decizii grele și încearcă să pună statul pe picioare cu toate riscurile și costurile politice! Nu vinde iluzii, dar are rezultate care deranjează fanarul pesedist:

  • Veniturile bugetului general consolidat au ajuns la

662,70 miliarde lei în 2025

+15,3% față de 2024

  • În 2025, sumele primite de la Uniunea Europeană au atins

75,9 miliarde lei- un nivel istoric.

  • În 2025, investițiile publice au ajuns la

138,20 miliarde lei,

cu 15,7% mai mult decât în 2024.

  • Execuția bugetară pe 2025 arată clar:

deficit cash 7,65% din PIB,

față de 8,67% în 2024

Lumea se schimbă rapid în jurul nostru, iar deciziile importante pentru consolidarea poziției României se iau acum, de la nivel guvernamental’’, susține deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article