Academia de Studii Economice din București poate genera idei și soluții concrete de relansare a economiei! Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, s-a întâlnit recent cu Rectorul Academiei de Studii Economice din București, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, de la care a aflat că cea mai importantă unitate de învățământ economic din țară a realizat în anul 2020, la solicitarea Guvernului României de la acel moment, un studiu amplu pe toate sectoarele economiei naționale, care conținea și soluții de relansare economică post-pandemie.
Din păcate, studiul în cauză nu a fost valorificat de guvernul respectiv, fiind uitat cel mai probabil într-un sertar la Guvern. Senatorul Titus Corlățean și-a arătat interesul pentru actualizarea acestui studiu de către specialiștii de la ASE și implementarea lui, dar este necesar ca și Guvernul să manifeste acest interes…
,,Am avut la Academia de Studii Economice din București o discuție profesionistă, cu valențe practice, dar și academic-universitare cu dl profesor universitar dr Nicolae Istudor, Rectorul ASE. O analiză serioasă, dar și posibile soluții concrete privind provocările actuale economice cu care se confruntă România. Ținând cont de expertiza recunoscută a domnului Rector, nu a lipsit tema agriculturii și a capacității României, nepusă cu adevărat în valoare, din păcate, în prezent, de a produce o diversitate de produse agricole și în zootehnie, îndestulătoare nu doar pentru România, ci si pentru piața internațională.
Am aflat un lucru pe care nu îl știam. ASE a realizat în 2020, la solicitarea Guvernului României de la acel moment, un studiu complex (800 pagini) pe sectoarele distincte industriale și ale economiei românești, în perspectiva negocierii și implementării PNRR pentru România, care conținea și soluții de relansare economică post-pandemie. Prea puțin din acest studiu a fost folosit însă de guvernanții de Dreapta de atunci (adică mai nimic..) Acest studiu poate fi actualizat de ASE, inclusiv cu propuneri concrete și soluții economice, dacă ar exista interes din partea Guvernului actual. Am preluat ideea si as vrea să o promovez…
Îi mulțumesc domnului Rector Istudor, o personalitate academic-universitară recunoscută în domeniu, pentru disponibilitate și interesul de a contribui, cu sensibilitatea sa știută de natură social-democrată, la un proiect profesionist, benefic pentru România. Contez pe sprijinul domniei sale’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României.








