miercuri, mai 13, 2026

Publicitate

Senatorul Titus Corlățean, impresionat de plantația de afine de la Mija – IL Caragiale: ,,Una peste alta, producătorii noștri trebuie sprijiniți’’!

Must read

Senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României, a vizitat recent una dintre cele mai mari plantații de afine din România care se găsește în județul Dâmbovița, respectiv în zona Mija – IL Caragiale. Exploatația se întinde pe 100 ha, cu posibilitatea extinderii cu ajutorul fondurilor europene, iar producția merge atât pe piața internă cât și la export. Impresionat de ceea ce a văzut, Titus Corlățean a luat pulsul problemelor și și-a arătat disponibilitatea de a ajuta, din punct de vedere legislativ, producătorii români care au mare nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta activitățile și a crea astfel noi locuri de muncă.

,,Afine de Dâmbovița. Am fost în circumscripție la Dâmbovița, în zona Mija – IL Caragiale, pentru a vizita un mare producător de afine din întreaga regiune: Merry Berry. Am discutat cu Ionel Stoenică, unul dintre acționari și manager în cadrul Companiei, precum si cu echipa sa. A fost un an bun, iar culegătorii fac a patra trecere la recoltare, practic intră în ultimele două săptămâni… Afinele, delicioase de altfel, sunt destinate atât pieței interne (le regăsiți în marile super market din România), dar sunt exportate și în Marea Britanie, Germania etc. Au proiecte de extindere, dincolo de cele peste 100 de hectare aflate în administrare, pe fonduri europene, AFIR etc. Am trecut prin spațiile de refrigerare, selectare, ambalare, etichetare etc, totul este computerizat, liniile tehnologice sunt de ultimă generație.

Evident, însă, experiența de a culege afinele, împreună cu culegătorii, a fost cea mai interesantă pentru mine, ca pe vremea copilăriei. Atunci însă erau cireșele și caisele din curțile vecinilor…Îți trebuie atenție, îndemânare și răbdare. Foarte serios, principala problemă rămâne forța de muncă. Doar o parte a muncitorilor zilieri sunt din localitățile din zonă. Încercăm să ajutăm, cu sprijinul primarilor noștri, pentru identificarea celor interesați să muncească, doar că unii sunt plecați, alții au locul lor de muncă, iar alții au alte priorităti… mai relaxate. Asa că firma e obligată să aducă muncitori inclusiv din zona Mediașului… Am întrebat cu ce pot să ajut, am înțeles ce pot și trebuie să fac.

Una peste alta, producătorii noștri trebuie sprijiniți, produsele lor sunt românești, au gust și merită, locuri de muncă sunt, iar veniturile nu sunt deloc mici. Plus că își plătesc la timp taxele și impozitele. Spuneam că trebuie sprijiniți, uneori chiar împotriva unor greșeli pe care oamenii din instituții ale statului le pot comite împotriva lor. De exemplu, „specialiști” din Compania Națională de Drumuri opinaseră în alți ani că traseul unui drum important, ce urma să fie construit prin zona dâmbovițeană menționată, putea trece fără probleme prin mijlocul plantației de afine Merry Berry… Ce contau „câteva tufe”.. Noroc că s-au implicat autoritățile județene din Dâmbovița, pentru protejarea unui producător important pentru județ, iar prin dialog s-a găsit o altă soluție tehnică, chiar mai avantajoasă pentru CNAIR, iar investiția si plantația de afine au fost salvate..

Mulțumesc lui Ionel Stoenică și echipei sale de la Merry Berry pentru oportunitatea deosebită a unei zile de muncă și relaxate, în același timp… Si succes mai departe, în tot ceea ce faceți’’, a transmis senatorul  PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article