Publicitate

Deputat Daniel Blaga: ,,CNAIR cere desfiinţarea acelor bannerele electorale montate ILEGAL, FĂRĂ AVIZUL ŞI ACORDUL administratorului drumului naţional’’

Must read

Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga are dovada că PNL Dâmbovița și-a montat bannerele electorale pe stâlpi, ,,ILEGAL, FĂRĂ AVIZUL ȘI ACORDUL administratorului drumului național’’. Este vorba de  un răspuns primit din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)

,,Uite bannerul, nu e bannerul”, sloganul electoral al PNL Dâmbovița. Aerul proaspăt de PSD al PNL, și preluarea metehnelor roșii, a făcut ca PNL Dâmbovița să încalce regulile jocului, în cazul acesta al legii. Iar când încalci cadrul legal, trebuie să te aștepți și la consecințe.

Atrăgeam atenția, zilele trecute, că PNL Dâmbovița a împânzit județul, pe stâlpii care traversează drumurile naționale, cu bannere electorale prin care își promovează candidații la Parlamentare și Prezidențiale.

Și, cum era de așteptat, din cauza vântului și a modului neconform în care au fost ancorate, unele s-au rupt și au fost cât pe ce să cadă pe mașini sau pe trecători…

A venit însă și răspunsul din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în care, ce să vezi, scrie negru pe alb că PNL Dâmbovița și-a montat bannerele electorale pe stâlpi, ILEGAL, FĂRĂ AVIZUL ȘI ACORDUL administratorului drumului național.

Evident, CNAIR cere acum desființarea acelor bannerele electorale, în caz contrar menționând că va recurge la sancțiunile și la măsurile legale ce se impun.

Înțelegem că bannerele cu pricina au fost montate cu onoare și credință, în slujba celor promovați electoral, dar chiar așa să facem tot ce vrea mușchiul nostru liberal?’’ a transmis liderul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article