Poliția Locală Târgoviște anunță că, în perioada 07.09.2023-08.09.2023, pe str. Pârvan Popescu, traficul rutier va fi restricționat din cauza lucrărilor de reabilitare și modernizare ce se efectuează atât pe trotuar cât și pe partea carosabilă.
De asemenea, cetățenii sunt informați că se execută lucrări pe Podul Mihai Bravu, iar traficul rutier se va desfășura alternativ pe un singur sens, în intervalul orar 09:00-15:00, în zilele mai sus amintite. Polițiștii locali îi roagă pe cetățeni să evite pe cât posibil aceste zone și să folosească rutele alternative, mulțumind în același timp pentru înțelegere!









