marți, mai 5, 2026

Publicitate

SCRISOARE PASTORALĂ ADRESATĂ DE CĂTRE ÎNALTPREASFINȚITUL PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ȘI MITROPOLITUL ȚĂRII ROMÂNEȘTI -11 AUGUST 2023-

Must read

Cu bucurie și cu speranță, cu lumină și cu încredere, pășim în pelerinajul către împlinirea sensului existenței noastre, pe calea care duce spre sfințenie, cu certitudinea că Dumnezeu ne însoțește în mod tainic în toate momentele, dăruindu-ne iubirea Sa atotmilostivă și binecuvântatul Său ajutor, prin mijlocirea Maicii Domnului și a tuturor sfinților.

Cu biruitorul exemplul pe care, de fiecare dată, sfinții ni-l oferă, înaintăm pe drumurile vieții, luminând orice întuneric, spulberând obstacolele și împărtășind celor de lângă noi,întotdeauna, din preaplinul de frumusețe al sufletelor noastre, pentru a-i ajuta și pentru a ne bucura împreună de comuniunea Bisericii – icoană a Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Unul din cei mai importanți sfinți ai Ortodoxiei, dar și ai Europei creștine este Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, ocrotitorul Eparhiei noastre, primul canonizat pe pământ românesc, înțelept sfătuitor voievodal, precum și cel care a înnoit în profunzime viața spirituală de la noi.

Chipul său curajos, înțelept și blând ne inspiră peste veacuri credința, fiindcă Sfântul Ierarh a rămas în conștiința posterității ca un model de ascet desăvârșit, erudit om de cultură, strălucit organizator și unul din cei mai importanți misionari ai timpului său. La îndemnurile sale repetate și pline de înțelepciune, sprijinit de Voievodul Radu cel Mareși de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Ieromonahul Macarie a tipărit, la Târgoviște, Primul Liturghier ortodox din lume, în anul 1508, făcând din Târgoviște cea dintâi capitală a tiparului românesc.

Într-o lume dominată de nefaste și ucigătoare ideologii, sfâșiată de neîncredere și încercată de crize de tot felul, de războaie și de suferință, a merge împreună în pelerinaj, a ne bucura de solidaritatea comuniunii de credință și a mărturisi speranța ce ne dă sens vieții, reprezintă o valoroasă contribuție la mai binele comunității noastre, fiindcă dăruim celor de lângă noi puterea de a birui încercările unei istorii zbuciumate.

Cu părintească grijă, Vă îndemn pe toți, clerici, monahi și binecredincioși creștini, să veniți cât mai mulți, în ziua de 11 august 2023, de la ora 7.00, la Catedrala din Târgoviște, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie și unde vă veți putea închina la racla cu sfintele moaște, până seara târziu.

Ceremoniile liturgice vor debuta cu Vecernia, care se va oficia în ziua de 10 august, de la ora 18.00, pe un podium special amenajat în apropierea Catedralei Mitropolitane, și cu Pelerinajul Tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, care se va desfășura prin centrul istoric al vechii noastre Cetăți de Scaun, pentru a da tuturor mărturie de bucuria și de credința noastră.

Anul acesta, bucuria credinței noastre va fi sporită și de faptul că vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Să dăm împreună mărturie despre bucuria credinței, despre puterea speranței și despre măreția Tatălui ceresc într-o lume însetată de sens!

Dorindu-vă spor duhovnicesc, pace și bucurie, vă împărtășesc tuturor arhierești binecuvântări!

 

 

† N I F O N

 

 

Arhiepiscop și Mitropolit

SCRISOARE PASTORALĂ ADRESATĂ DE CĂTRE ÎNALTPREASFINȚITUL PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON, CU OCAZIA SĂRBĂTORII SF. IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ȘI MITROPOLITUL ȚĂRII ROMÂNEȘTI ȘI A PELERINAJULUI LA MOAȘTELE SFÂNTULUI

 

 -11 AUGUST 2023-

 

 

Lumini călăuzitoare pe calea vieții noastre ce risipesc orice tenebre, sfinții reprezintă modele de viață sfântă, curată, frumoasă și dreaptă ce reflectă iubirea milostivă a Tatălui ceresc și ne îndrumă întotdeauna spre Hristos și spre comuniunea cu El.

Pentru noi toți, clerici și credincioși din Arhiepiscopia Târgoviștei, Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, reprezintă ocrotitorul nostru cel mai important și cel mai vechi, alături de el fiind Sf. Voievod Neagoe Basarabși Sf. Martir Ianache Văcărescu. Personalitatea cea mai importantă de la cumpăna secolelor XV și XVI, Sfântul Ierarh Nifon este cel dintâi sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, cel ce a înnoit viața spirituală munteană de la începutul veacului al XVI-lea, a pus bazele cele mai de seamă renașteri religioase de acum jumătate de mileniu și a îndemnat la utilizarea tiparului – cel mai nou mijloc de comunicație socială al acelui timp – în misiunea pastorală a Bisericii noastre.Rodnicia sa duhovnicească s-a văzut în secolele ce au urmat, dar mai ales în numeroșii săi ucenici, dintre care cel mai cunoscut și mai important este Sfântul Voievod Neagoe Basarab, eruditul ocrotitor și model al politicienilor creștini de la noi.

Mă adresez în special tinerilor cărora le-am dedicat seara de 10 august, când își vor exprima bucuria trăirii creștine în procesiunea tradițională din orașul Târgoviște. Tinerii trebuie să fie mărturisitori entuziaști ai credinței în lumina lui Hristos Cel Răstignit și Înviat, păstrând astfel prezența vie a valorilor creștine în contemporaneitate.

 

Iubiții mei fii sufletești,

 

Lumea de astăzi, bântuită de crize economice și sociale, precum și de războaie, are nevoie disperată de un autentic sens al comuniunii, al dialogului și al solidarității umane și, în același timp, de mărturisitori ai luminii și ai iubirii lui Hristos Domnul.

Anul acesta, pentru prima dată, după perioada de pandemie și după reabilitarea Parcului Mitropoliei, ne vom bucura împreună la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, de aceea, cu părintească grijă și dragoste, vă îndemn să participați la ceremoniile solemne ce se vor desfășura în vecinătatea Catedralei mitropolitane din Târgoviște, pe un podium special amenajat. Acestea vor începe în ziua de miercuri, 10 august 2023, de la ora 18.00, cu Vecernia și Pelerinajul tinerilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, ce se va desfășura prin centrul istoric al vechii noastre Cetăți de Scaun. Apoi, joi, 11 august 2023, de la ora 7.00,la festivitățile liturgice care vor avea în centrul lor Sfânta Liturghie și închinarea pelerinilor la moaștele Sfântului Ierarh Nifon, până seara târziu.

Împreună, în pelerinaj cu Dumnezeu pe cale, pentru a ne mărturisi credința și a ne încuraja contemporanii, oferindu-le speranță și încredere!

Invoc asupra tuturor binecuvântarea Atotmilostivului Dumnezeu, dorindu-vă pace, sănătate, spor duhovnicesc și bucurie! [1]

 

 

† N I F O N

 

 

Arhiepiscop și Mitropolit

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article